François Pamfil: Contravânt la căderea în realitate

În 13 mai 2001, Tudor Chirilă şi Sebastian-vlad Popa
au notat următoarele douăzecişiuna de propoziţii
rostite de François Pamfil.

Propoziţia I
Frumoase sunt lucrurile, nu felul în care sunt spuse.

Propoziţia a II-a
Există două feluri de oameni: văzători şi tăcuţi pe de o parte, şi orbi şi văzători pe de cealaltă parte. Fiecare dintre aceste două posibile familii este plauzibilă. A vedea poate fi şi o durere care se recepţionează în tăcere. A vorbi presupune replica care oricum nu spune nimic.
Iar replica poetului, la marile întrebări ale vieţii, este ca trecerea peştelui prin apă. Alunecă întrebarea şi-n urma ei rămâne doar o spumă.

Propoziţia a III-a
Îi pun la punct pe toţi artiştii plastici care nu cunosc punctul, linia, planul, poliedrul şi toate minunile geometriei. Pe ăştia-i pun la punct, da.

Propoziţia a IV-a
Vă voi deziluziona. Povestea este trecere şi petrecere şi ochiul e definitiv. Trăim într-o lume, vrem-nu vrem, obiectuală, în care forme, ritmuri, culori, aşezăminte de forme în spaţiu te determină să inventezi o altă lume, la fel de coerentă, dar la fel de verosimilă ca asta, ceea ce echivalează cu acţiunea unui geniu imposibil. Ar fi o scenografie pe care eu până acum n-am văzut-o şi la care aspir cu vreo maximum optsprezece molecule dintr-un total de cincizeci de tone.

Propoziţia a V-a
Scenografia e un conflict între un spectacol vizual şi un spectacol mobil. Un bun spectacol vizual e cu atât mai bun cu cât e mai metafizic. Teatrul e un spectacol mobil prin esenţă, care „paralizează” aspiraţiile către metafizic ale pictorului scenograf.

Propoziţia a VI-a
Un scenograf are alternativa expresiei singulare în care e greu să spere că formele umane, textul, piesa etc. se pot adecva.

Propoziţia a VII-a
Nu cunosc regizor, de la cei mari până la cei oarecare, care să fi început paralel cu viziunea scenografului. Mi se pare că, după cum noi, pictorii, suntem obligatoriu văzători, zborul văzului nu se poate niciodată calchia pe zborul realităţii. E vorba de realitatea teatrală, adică lucrul regizorului cu carnea actorilor. Mai mult decât atât, există şi un fel de „competiţie”: câştigă ochiul sau câştigă povestea.

Propoziţia a VIII-a
Scenografia nu e o artă, nu e o meserie. E o apropiere. Scenografia este ieşirea în cel mai generos spaţiu plastic a veşnicului statut de saltimbanc al artistului… plastic.

Propoziţia a IX-a
Sunt locuri comune pe care toată lumea nu le citează „din cauză că”. Dar este oul lui Columb. Toată lumea ştia, dar nimeni nu s-a priceput.

Propoziţia a X-a
Spre tristeţea anilor mei mulţi, asist la un fel de confuzie între gimnastica acrobatică – balet de mâna a şaptea –, trimiterea actorului către bicepşi, ţâţe şi alte buşeli de anatomie pe scândura bunului Will din care iese praf, şi inconfundabilul timbru al lui George Vraca, manierist, dar să dea Dumnezeu oricărui trântitor de azi să spună două vocale ca el. Vocale care să ajungă, şoptite, până la balconul studenţilor neplătitori.

Propoziţia a XI-a
Declaraţie de trufie: Scenografia mi s-a părut a-mi satisface orgolii de punere în operă, imposibile în alte arte. Îmi trebuia scara 1/1. Ce să fac eu cu un monument, ce să fac eu cu o frescă, când puteam să fac şi monument, şi frescă şi aveam şi lumini pe ele şi puteam să am şi oameni care să-mi străbată cel puţin o secundă spaţii virtuale. Din cauza asta mi s-a părut că-n scenografie, şi nu în sculptura monumentală, în arta parietală sau în toate lucrurile care presupun mari dimensiuni moarte e cazul să mă verific pentru a-mi da iluzia că trăiesc o clipă.

Propoziţia a XII-a
Există două forme de a fura în artă. Una dintre ele este citată ca plauzibilă, iar cealaltă este citatul cu informaţie îngropată.

Propoziţia a XIII-a
Eu îl fur pe Piero della Francesca, pe Paolo Ucello, pe marele manierist Luca Cambiaso şi pe cine… să nu mai spun. Îi fur de dimineaţa până seara. Iar de la micile mele mişcări în domeniu s-a furat copios. Există oameni şi există pietoni sau artişti care în lipsă de personalitate uneori sunt un fel de hoţi inconştienţi.

Propoziţia a XIV-a
Manierismul este o hiperperformanţă. Teatrul manierist, astăzi, nu mai poate să existe. Şi o spui cu mare tristeţe. Teatrul de astăzi practică un manierism aberant. Un manierism aberant! De ce? Pentru că e năuc şi obsedat să culeagă şi de acolo şi de acolo şi să spună lucruri care, din nevoia de spectaculos sălbatic a omului de astăzi, se potrivesc, dar fără nici o acoperire estetică. Un fel de talmeş-balmeş făcut din punctele fierbinţi ale istoriei genului, dar puse cap la cap într-un mod aberant. Să vorbim, de exemplu, despre erotism. Muzeele din spaţiul fostei Elade conţin tot atât de multă artă porno – de neexpus – câtă artă neporno. Mi-a dat Dumnezeu să văd, într-un catalog, că unul ca Praxitel este şi autorul unui Pan cu un falus de patru metri care violează o căprioară… Adică o scenă de film american. Ei bine, opere ca aceasta stau în depozitul muzeelor, deşi sunt de Praxitel. Aşa e şi cu teatrul. Vine o fătucă şi îşi ia o trupă de la Cassandra… băieţii sunt solizi, fetele sunt în călduri, unu-i sâsâit, altu-i rârâit…

Propoziţia a XV-a
Un moment de amintire. În 1977-78 am făcut cu Tocilescu Nevestele vesele din Windsor la celebrul teatru din Piatra-Neamţ, care era pe atunci nava amiral a teatrului românesc. Spectacolul trebuia să aibă şi erotism, şi multă băşcălie despre erotism. Hai să jucăm noi într-un pat. Nu într-un pat… nu poţi să scrii… Şi atunci am făcut o pernă roz murdară care avea 8 X 8 metri şi în care am băgat toată producţia de fulgi a judeţului Moldova, în aşa fel încât dacă un tip se arunca de la cinci metri nu păţea nimic decât că dispărea. Şi patul ăsta a devenit foarte teatral. Mai ieşea câte un picior, mai ieşea câte o mână, mai apărea câte ceva dintr-o magmă – nu murdară, dar erotică – de bucătărie. Cred că am avut, după cum spuneau muncitorii, minimum nouă sute de kilograme de fulgi.

Propoziţia a XVI-a
Acuma te iau de mână, vino cu mine şi-ţi arăt afişul pentru care am fost interogat la secu. Mă leg de asta. Dacă bine îmi amintesc, la Nevestele vesele din Windsor, când spectacolul a fost interzis la Bulandra – Sala Izvor, studenţii se băteau pe caietul program şi-şi povesteau ce scria în el. Scrisesem aşa: am făcut acest decor într-o pernă ca în dialogul dintre Polonius şi Hamlet unde totul se poate transforma în orice, o cămilă în nor, un nor în balenă… Dar eu am făcut acest decor pentru că, prin definiţia ei, perna întipăreşte forma viselor.

Propoziţia a XVII-a
Auzi, joc… ca Zorro! Scenarist – viaţa. N-a cerut certificate de nenorocire.

Propoziţia a XVIII-a
Căderea în realitate. Dacă n-ai paraşută eşti pierdut. Nu numai că în real nu se cade, dar trebuie să ai contravânt. Ai aterizat în real, eşti termi! Ca să nu luăm decât un exemplu, al fratelui meu de cruce, don Salvador. Păi băiatul acesta ştia să picteze ca Tintoretto sau ca Tizian la cincisprezece ani. Şi cineva i-a spus că problema se pune la fel, dar în alţi termeni. Christul răstignit care zboară peste globul pământesc – Caravaggio e nimic!

Propoziţia a XIX-a
Dali s-a prins de un lucru. Că el trebuie să semene cu pictura lui. Altfel era neplauzibil. La 1500 nu se punea problema. Dar el, baston cu mâner de rubin de zece kilograme, dantele de Bruxelles… Aici e o mare subtilitate. Există stil în operă, dar există stil în viaţă. Viaţa ta trebuie să fie ca opera ta. Dacă eşti cubist, viaţa ta trebuie să fie cubistă. Dacă eşti constructivist, viaţa ta trebuie să fie constructivistă. Dacă eşti suprarealist, atunci măcar ceva din viaţa ta trebuie să fie suprarealist.

Propoziţia a XX-a
În timpurile moderne, viaţa trebuie să semene cu opera. Pragmatismul nu îţi dă personalitatea. Trebuie să fii un obiect Dali ca să poţi să vinzi un obiect Dali.

Propoziţia a XXI-a
Toată lumea o admiră pe Mona Lisa. Ştiţi cine este Mona Lisa? Este autoportretul lui Leonardo. Pot s-o demonstrez. Am patru dosare de studii. De ce? Pentru că un geniu ca el nu putea să-şi pună pecetea asupra chipului uman decât folosind chipul pe care-l ştia cel mai bine. Or, de la antici până astăzi cel mai la îndemână model este propriul tău chip.

Text apărut în INFINITEZIMAL 11 #ARDOR (2018)
comandă aici

 

Share Button

Leave a Reply