Prozeme autobiografice (fragmente)
de ADRIANA BARNA
Dimineața toată casa fremăta, tata pleca la serviciu, trebuia să aibă micul dejun pregătit, așezat pe masă de mama, iar servitoarea se ocupa de mine: fundele trebuiau scrobite și călcate, gulerul alb trebuia prins în nasturi, gentuța cu sandvișul pregătită.
În prima zi de Kindergarten nu cunoșteam nici un copil de-acolo și nu știam nemțește. A venit la mine un băiat, Hari, care se remarca printre copii, că avea părul roșu. Când s-a apropiat am văzut că are de departe cei mai mulți pistrui dintre toți. Era foarte drăguț, mi-a zis că mă învață nemțește. La scurt timp au venit două fete care l-au luat să se joace cu ele. Când am ajuns acasă am spus că deja am învățat ceva de la Hari: Ich bin Esel. Au râs și mama, și tata, iar tata m-a întrebat dacă știu ce spun. Ai spus: sunt o măgăriță. Mai apoi, la dansurile nemțești, fetele îl împingeau pe Fredi care era șchiop să mă ia la dans și eu dansăm cu el încercând să șchioapăt și eu, ca să nu se simtă Fredi singur și copiii râdeau.
◊ ◊ ◊
Era într-o joi, când servitoarea era liberă și mergea să se întâlnească cu soldații, când a venit nenea Vasile de la Cușma, îmbrăcat în costum național cu o căruță de lemne comandată demult. Mama l-a așezat în capul mesei, eu stăteam la locul meu și masa s-a umplut cu boluri de cristal pline cu icre, salată boeuf, cârnăciori mici prăjiți, cremă de brânză, și mai departe de locul în care stăteam erau dulciurile la care nu ajungeam întinzând mâna. Nenea Vasile a luat o felie de pâine și a început să o ungă cu muștar. Când mama a venit să mai aducă ceva am strigăt că nenea Vasile unge muștarul pe pâine și mamă a dispărut fără să îmi dea un răspuns. Când s-a întors am strigat că nenea Vasile are unghiile murdare. Mama s-a așezat în spatele lui și mi-a făcut semn să ies afară. M-am mirat că am voie să părăsesc masa înainte de terminarea ei și am ieșit. Afară am primit trei palme peste fund neînțelegând de ce. Am început să plâng și mama mi-a explicat că nu trebuie spus nimănui verde în față așa ceva, că nu e frumos.
Printre suspine și lacrimi am spus că pe noi la Kindergarten ne controlează în fiecare dimineață să avem batistă și unghiuțele curate și copiii care nu le au trebuie să meargă să se spele. Am aflat că asta se aplică la copii, dar nu și la oamenii mari. „Dar acolo se adună microbii”, am spus, iar mama mi-a spus că trebuie să fim discreți, că discreția e cea mai importantă calitate a unei fete, că nu e frumos să jignim pe nimeni. M-am întors la masă și am stat cu ochii doar în farfurie. Mirosul înțepător care venea dinspre comeseanul meu era ca un balon nevăzut și se umfla tot mai tare, mă cuprinsese și pe mine și m-am întrebat dacă balonul ăla care amenința să devină uriaș va pleca agățat de nenea Vasile sau va rămâne cu noi pentru totdeauna.
◊ ◊ ◊
Partidele de remi ale lui tata se desfășurau pe rând acasă la cei patru parteneri. Azi era la noi acasă. Bărbații beau șpritz cu sifon și mâncau sărățele. Eu eram în bucătărie, mama îmi proba o rochiță de catifea dintr-o veche draperie de la Vatava, pentru că bunicii reușiseră să mai recupereze din lucruri prin cineva de încredere. Mă împungeau acele de gămălie și proba era pe sfârșite, când tata a ieșit din sufragerie, a luat ziarul „Scânteia”, l-a împăturit frumos până a ajuns să fie un dreptunghi mic, apoi l-a rupt pe linii și a obținut un teanc de hârtii pentru closet, le-a pus la locul știut de fiecare și a luat câteva, după care a plecat spre closet.
Rochia mea plină cu ace de gămălie a trecut la retușări, am fost îmbrăcată cu capotul de casă și am profitat de lipsa tatei ca să intru unde era interzis. Acolo nenii erau cu tablele de remi în față, ciocneau pahare și râdeau. M-am uitat care turnuleț de bani mărunți e mai mare, al cui, speram să fie al lui tata. Nenea Titi Berbecaru, care era radiolog, era un om înalt, slab, cu mustață și cu un nas acvilin cum nu mai avea nimeni. Mă învârteam în jurul lui, să îi văd nasul din profil. Nenea Titi m-a întrebat: „Plouă afară?” M-am uitat pe geam și am zis că nu. „Ia ieși tu afară să vezi dacă plouă!” „Nu plouă, am văzut.” „Ia du-te tu afară să vezi mai bine.” Am ieșit, cei trei râdeau, se auzea de după ușă, m-am dus până afară și am revenit să studiez nasul lui nenea Titi. Nările erau vii, îi fremătau deasupra mustății și părea că nasul are viață proprie. Am decis că nasul lui nenea Titi nu e nas, e o ființă. Nenea Titi avea pe față o ființă, care nu era el.
Între timp s-a întors și tata de afară, s-a reașezat și au continuat partida. Nenea Titi a început să povestească: „Deunăzi, terminasem consultațiile, mi-am scos șorțul și când să închid vine un moș care se roagă de mine să-l iau… și filodorma strigă cucurigu din coș… îi zic să-și scoată razele de pe el și îi fixez bărbia, îi dau paharul cu bariu și mă apuc de treabă. Moșul stătea nemișcat… îi spun: bea, moșule, nu mă ține aici toată ziua…, strig: moșule, bea odată, că am de mers la o sindrofie… moșul stătea de parcă dădea onorul înainte să plece la Verdun, urlu: moșule, bea din pahar!!!, după care moșul întreabă: cu aista ce să fac?… la care i-am zis: toarnă-mi-l în cap! Moșul s-a aplecat peste geam și mi l-a turnat în cap… ‘tu-i Paștele și grijania mă-sii, că până atunci n-o auzit, da’ atunci dintr-odată o auzit… ‘tu-i mumă-n… … de moș, că tot m-o făcut haram din cap până-n picioare…” Tata s-a întors spre mine, de parcă atunci mă văzuse, și mi-a zis să plec, că aici nu e nimic pentru copii! Nenea Titi continua să înjure ca să își verse năduful și eu nu dădeam semne că aș fi vrut să ies. Și atunci a îndreptat degetul arătător spre ușă și a tunat: „Quod erat demonstrandum!!!”
Textul integral a apărut în INFINITEZIMAL 8 / 2016
(și e în curs de apariție în volum la editura Charmides)
