Pilotul
de Ovio Olaru
Ed. Charmides, 2014
N-ai cum să nu scrii bine de această carte când afli că autorul umblă liber prin cetate și că poartă briceag în pantalonii de pijama de sub blugi: „mă duc la shaormerie, îmi trag geaca peste pijamale, / blugii cu briceagul într-un buzunar, banii în celălalt. / […] sper să se-ntâmple ceva nasol / să am un pretext” (mi se face foame după sex). Deci poezia lui Ovio Olaru e o poezie frustă, simplă, brutală, nerușinată și puternică. Te pune la respect. Poetul nu scrie poezie, poetul scrie pulsiuni, iar noi îi cântăm în strună de frică (scriu ca să nu-ți bag cuțitu-n burtă). Eul liric știe una și bună: „vreau să te fut și să te doară / să te umilesc, să te fac să plângi. / nu-mi pasă de sentimentele tale / și aș ejacula fără remușcări.” N-ai cum să bârfești poezia, te faci de râs. Anti-idilic, proclitic și etilic, poetul sublimează paremiologia urbană: „muie nostalgiei și la tot ce mă-ntristează”. Dacă poezia lipsește, e semnul cel mai vehement al prezenței ei, așa trebuie relatat, cu bună cuviință și respect, despre volumul îngrijit de un camarad de stihie al autorului, Ștefan Manasia (redactor de carte).
Blurat Prudențiu
Cronică apărută în INFINITEZIMAL 5
