Andrei Vieru, pianist și scriitor contra curentului

1. Andrei Vieru, aud că ați luat un important premiu literar pentru Elogiul deșertăciunii (Éloge de la vanité, Grasset, 2013) din al cărui sumar ne-ați oferit capitolul „Mozart și Salieri”. Năuciți-ne. Care sunt meseriile dvs.?

Nu țin să năucesc pe nimeni. Dacă asta vă poate epata… Cânt la pian și scriu. Nu sunt însă primul care să-și fi împărțit timpul: Griboiedov, Garcìa Lorca erau excelenți pianiști „profesioniști“. Alți scriitori sau filosofi au scris și muzică: Nietzsche, Karl Popper, Boris Pasternak, Rabindranath Tagore, Alberto Savinio. Tagore și Savinio au avut timp să și picteze; îmi place mai ales opera literară, plastică și muzicală a celui din urmă… Am descoperit de altfel unele din piesele sale muzicale grație pianistului Daniele Lombardi – el însuși un excelent compozitor, pictor și eseist. De vreme ce faceți aluzie la premiul literar ce mi-a fost acordat, îmi permit să-l numesc: e vorba de premiul Casanova, instituit de Pierre Cardin în 2011. „Clubul“ laureaților care m-au precedat mă onorează: Maurizio Serra, Metin Arditi și Andrei Makine.

2. Dar cu CD-ul cu Clavecinul bine temperat de Bach ați luat vreun premiu?


Nu. Dar cele două cofrete (publicate la Alpha) rămân, oricum, ceea ce sunt…

3. Ce concerte urmează să dați?

Inaugurez pe 13 septembrie stagiunea muzicală de la Reid Hall, în sediul parizian al lui Columbia University. Voi cânta, printre altele, în primă audiție, un preludiu și o fugă de Bach-Mozart (!).

4. Cum vă gestionați lipsa de celebritate, la dimensiunile copleșitoare ale artistului care sunteți?

„Lipsa de celebritate“ e o senzație… Eu n-am avut-o niciodată. Celebritatea nu mi se pare interesantă în sine. Poți astăzi deveni celebru fără niciun titlu de glorie, prin tot soiul de mijloace idioate. În sfârșit, am simțit în prima dvs. întrebare – poate mă înșel – îndemnul de a spune că aș fi și matematician. Nu sunt, deși am arătat că, în ciuda unor idei încetățenite, un sistem dinamic poate uneori fi de natură haotică chiar dacă se bazează pe o funcție nemărginită. Ideea a fost ulterior dezvoltată prin metode mai riguroase și mai clasice de matematicianul taiwanez Bau-Sen Du. Încă o dată, nu sunt matematician, deși am onoarea să port numele unei conjecturi (privitoare la numerele lui Giuga).

(Andrei Vieru în dialog cu Sebastian-vlad Popa. Interviu publicat în INFINITEZIMAL 4, în română și în franceză)

Share Button

Leave a Reply