Sunt şapte pescari în cherhanaua de alături. Şapte pescari lucrează din zori şi până dimineaţa. Doi sunt fraţii mai mari ai patronului, care e negru şi vânjos. Nu se poate să nu-l asculţi. Pe mal. Al treilea e tăcut. Îl cheamă Mihai şi e bătrân. Subţire cât o hamsie. Are ochii tulburi ca marea la vărsarea Dunării. Mâloşi. Turcul, al patrulea, se transformă când bea şi sare din poveste. Până nu bea, nu-l vezi (Adu berea, că leşin!). Când îl vezi, vezi lupul.
Ăl bătrân, bătrânul pescar, strămoşul tuturor, Baba Balasinovici, nu zâmbeşte că n-are cum. Turcul Adel Acadel, care e turc şi nu prea este, vinde peşte şi ştie toate strigăturile. Umblă prin sat cu Dacia Papuc roşie (cu toba spartă parcă înadins) în care are butoaie mari, albastre. În ele peşte, gheaţă şi apă de mare. Acadele pe turceşte şi pe româneşte peşte. Lipoveni, turci, societate cosmopolită.
Sunt trei taliane de verificat înainte de răsărit. Plasele sunt răsturnate în mahună. Unul strânge, altul lasă, altul aruncă, toţi trag cu toate mâinile şi se întâmplă minunea: peştii ţopăie nebuni în barcă. Câteva sute de kilograme dacă e o zi norocoasă. Barca e descărcată la mal cu furca, se încarcă peurile – un fel de cutii; se revarsă pe masă, la sortat.
Fiecare peşte e bun la ceva, sau e frumos. Steluţa e gustoasă şi foarte puţin arătoasă. Boul de mare are două coarne ascuţite. Galia, numai proaspătă, ajută la potenţă. Barbunul are solzi foarte mulţi, care sclipesc swarovski. E gras şi gustos – cică în Grecia s-ar mânca destul de mult. Zărganul, lung, cu un fel de cioc ascuţit în loc de nas; are oase verzi, fosforescente, ciudăţenia pământului. Cel mai otrăvitor e dragonul – frumos colorat şi cu un ghimpe de foc. Nu ştie nimeni ce gust are. Când îl văd, pescarii îl calcă în picioare şi îl aruncă.
Ceatalul este mai mare decât o hamsie şi mai mic decât un stavrid. Stavridul are ochii mari. Hamsia are maţul roşu, spre deosebire de ceatal, care are maţul negru. Nu trebuie gătiţi necurăţaţi, că iese amar. Babuşcă este orice peşte pe care nu ai chef să-l cureţi fiindcă e prea mic. Şi guvizii? Guvizii sunt de patru feluri.
În zilele norocoase, prinzi rechini, calcani, pisici de mare, zărgani, scrumbii, sardine. Trebuie sortaţi, pentru că stavridul are ţepi care pot sparge burta hamsiilor şi asta compromite toată marfa.
La patru şi jumătate s-a ieşit pe mare. Până la şapte dimineaţa, peştii sunt sortaţi, curăţaţi şi împărţiţi – care la bucătărie, care în sat, la gospodine, care la restaurante. Pe mal, hamsia e sigur proaspătă. Se mai şi cumpără, sigur că da. De anul trecut, cherhanaua are cameră frig, aşa îi spun ei. Conservat la jumătate de oră după ce a fost prins, tot proaspăt rămâne.
Într-o zi, s-au fiert ficaţii. De rechini mici. Ficaţii se pun la fiert în bain-marie, fără să atingă plasticul sau fierul, până se separă uleiul de peşte. Apoi se scurg în tifon, cum stă caşul la stână.
Şi altele. Fiecare zi cu darul ei.
Anca Burada
Text apărut în INFINITEZIMAL 9 / 2017
