Marți: Eric

Eric Cantona, jucătorul acela mereu cu gulerul tricoului ridicat, cu pătrunderi de ruibist în careu și șut năpraznic, a declarat că este împătimit de Cioran. Omul era foarte rău pe teren. Într-un meci, admonestat fiind de un spectator din primele rânduri ale tribunei, a sărit peste panourile de la marginea terenului, a urcat două sau trei rânduri în tribună, și l-a lovit cu un pumn pe cel din gâtlejul căruia Cantona încasase la rândul lui injuria. Unui degustător de literatură i s-ar părea firesc, pentru că, ar spune el, între comportamentul acesta și Cioran legătura e directă – Cioran făcuse cândva elogiul barbariei și era rău, sumbru și mizantrop. Un alt degustător de literatură ar zice că namila din teren nu s-ar potrivi deloc cu citirea de Cioran pentru că Cioran e un pustnic și mai ales unul cu totul incapabil să pună preț pe vreun cuvânt care vine dintr-o gloată. Al treilea degustător de literatură, neștiind cine-i Cantona, s-ar îngrijora că-i lipsește o punte misterioasă de lectură care pleacă dinspre Cioran către un cititor de pe terenul de fotbal.

Bineînțeles că toți trei degustătorii de literatură sunt caraghioși în legătură cu orice gând sau temere care îi pune la un loc pe Cioran și Cantona. Dar cel mai în culpă și mai de neiertat este degustătorul de literatură care n-a auzit de Cantona. Nu să știi că a început la Auxerre, că a trecut la Marseille, apoi la Nimes și la Leeds, dar măcar să-ți fi trecut pe la ureche că și-a încheiat cariera în glorie la Manchester United, sau măcar la o echipă bună din Anglia. De ce să nu fi auzit nimic de acest bătăuș, totuși francez, care-i punea pe fugă și pe adversarii din teren, dar și pe suporterii adversarilor? Nu cred că această surzenie salubră a cititorului îi face mai apropiată citirea de Cioran. Nu, nu se poate să fii iscoditor de tragedia omului și să nu te îmboldească să cauți pe teren tricoul roșu cu numărul 7 al unui derbedeu internațional, care pe deasupra șutează zeiește de la distanță, dă goluri cu capul de la paisprezece metri și împleticește pachete de câte trei fundași în careu. Asta nu-i onestitate intelectuală, nici filologie.

Share Button

Leave a Reply