I
Într-un meci din Scoția, cameramanul a fost înlocuit de o cameră de filmare automată care folosește un sistem de recunoaștere a balonului. Inteligența artificială a fost însă deturnată de unul dintre arbitrii de tușă. Capul chel al acestuia, alb și rotund, a fost mai lesne de recunoscut. Iar publicul scoțian a urmărit preț de 90 de minute activitatea alteori discretă a acestui arbitru de tușă.
II
Știm că în meciul din mai 1975, dintre România și Danemarca, cele două echipe purtau următoarele echipamente – „Echipa română, în tricouri galbene, pantaloni albaștri și jambiere de aceeași culoare. Formația daneză poartă tricouri roșii, chiloți albi și jambiere roșii.” În iunie, același an, am jucat contra Scoției pentru prima dată în istorie. Și scoțienii au avut tot chiloți albi. După o victorie cu Danemarca și un egal cu Scoția, a urmat un campionat european dezamăgitor. Șirul dezamăgirilor europene începuse în 1960 și a continuat cu ’64, ’68, ’72, ’76, ’80, ’84, ’88, ’92, ’96, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020. Un antropolog ar putea constata că la români dezamăgirea istorică și nostalgia pot coexista în bună înțelegere.
Până prin 1985 Cristian Țopescu a anunțat la începutul fiecărei partide culorile echipamentelor. Tehnologia televiziunii în culori exista, dar România a fost ultima țară din Europa care a introdus-o. Printre infinite nuanțe de gri, în aceste timpuri, albul se dovedea de mare ajutor.
III
Scriu acest text în timp ce jucătorii de fotbal din naționala Norvegiei scriu scrisori deschise adresate statului norvegian care nu îi lasă să iasă din țara lor și să vină în România pentru meciul de duminică, 15 noiembrie. Meciul poate să nu aibă loc deloc. Pentru noi va fi același lucru. Pe Rădoi jurnaliștii îl vor întreba din nou, și la următoarea conferință de presă, când pleacă de la națională și unde.
Pare ireal că primul meci al lui Rădoi pe banca echipei naționale a fost abia la începutul lunii septembrie, împotriva Irlandei de Nord. În 12 octombrie, Cornel Dinu se declara deja nemulțumit, iar jurnaliștii îl întrebau pe Rădoi, la numai o lună de la debut, după meciul pierdut în fața Islandei, dacă urmează să demisioneze. Pentru că jurnaliștii români nu acceptă ca fotbalul să îi ia pe nepregătite, când ei au tot arsenalul de statistici și de predicții pregătit.
„Ce vrem? Să ne calificăm sau să jucăm frumos?” întreabă altcineva. Tirania eficienței este, de fapt, un portmantou al isteriei resentimentare. E intolerabil ca Rădoi să se poarte altfel decât o impune impetuoasa tradiție a unei echipe mici. Nealiniat acestor strategii care amputează scorul, dar și plăcerea, Rădoi e acuzat de estetism. Fotbalul, rafinat și el în postmodernism, trebuie să sterilizeze elanul, ofensiva, sursa plăcerii. El trebuie să fie fragmentarizat, să descompună jocul, să fie nonfotbal. Orice abatere în numele plăcerii este amendată.
Și-acum eu vin și vă întreb: Ce vrem? Să câștigăm punctele sau să jucăm?
Scenariul 1, aborigen: Meciul România – Norvegia nu se va disputa. Dacă partida nu va putea fi reprogramată, iar UEFA va decide că acest meci a fost anulat din vina Federației Norvegiene, Norvegia va pierde meciul. Echipa României va declara că ar fi preferat să câștige meciul pe teren. Și, într-un exces de parimii despre noroc, nu îi va crede nimeni.
Scenariul 2, matematic: Meciul România – Norvegia nu se va disputa. Partida nu va putea fi reprogramată, dar niciuna dintre federații nu va fi găsită vinovată pentru nedisputarea partidei. UEFA va decide rezultatul partidei prin tragere la sorți. Avem trei rezultate posibile: 1-0, 0-1, 0-0. Într-o urnă transparentă se vor pune trei bile albe, conținând aceste scoruri. Să se calculeze care este probabilitatea ca, extrăgându-se din urnă o singură bilă albă, rezultatul să fie unul discriminatoriu.
