O cunoscută jurnalistă de televiziune a acceptat să acorde publicației Infinitezimal un interviu, cu condiția protejării imaginii sub anonimat.
Infinitezimal: Sunteți o femeie foarte frumoasă. Sunteți una dintre cele mai hipnotizante prezențe feminine la posturile din România. Urmăresc, aș zice cu înfiorare, emisiunile pe care le moderați, în general cu politicieni români. De ce zbierați?
Jurnalistă TV: …?! E părerea dumneavoastră…
Inf: Nu, e o certitudine. Sunteți foarte frumoasă.
Jurnalistă TV: …?!
Inf: De-aceea vă întreb: de ce zbierați?
Jurnalistă TV: În anul 2016 nu mai poți face jurnalism de televiziune ca pe vremea televizorului cu tub…
Inf: Acum se zbiară? Pe vremea televizorului cu tub se făcea jurnalism la tonalități mai puțin jurnalistice?
Jurnalistă TV: Deși vă dau acest interviu sub anonimat, va trebui să înțelegeți că nici eu nu pot accepta tonul întrebării dumneavoastră și încercarea de a mă jigni.
Inf: Posibilitatea sau dreptul de a trage de urechi interlocutorul sunt doar ale omului de presă? El nu poate fi bruscat? Numai el are voie să bruscheze?
Jurnalistă TV: Nu cred că m-ați văzut pe mine bruscând pe cineva.
Inf: V-am văzut de multe ori stând la masa de dezbatere, cu cinci sau șase politicieni, toți bărbați, figuri grele, stâncoase, și vă jur că minute în șir nu apuca nici unul să scoată o vorbă. Ați vorbit numai dumneavoastră.
Jurnalistă TV: Dacă ați ști cu adevărat care sunt greutățile acestei meserii, v-ați da seama că…
Inf: Ați vorbit numai dumneavoastră!
Jurnalistă TV: Dacă o să mă lăsați să-mi duc propoziția până la capăt, poate o să înțelegeți și ce vreau să vă spun. Eu știu că ne-am dezvățat în ultima vreme să ne mai ascultăm unii pe alții, dar dacă vrem să facem în țara asta și jurnalism de calitate, și oricare altă meserie la un anumit nivel, ar trebui poate să învățăm să ne respectăm mai mult unul pe altul. Și să ne ascultăm.
Inf: Ăsta era chiar subiectul întrebării mele. La emisiunile dumneavoastră se aude numai vocea dumneavoastră.
Jurnalistă TV: Credeți că e nevoie de presă în țara asta? Credeți că e nevoie ca cineva să vegheze atent și să ne apere de abuzurile autorității – și nu numai de ale autorității, ci de orice abuz? Sau poate că ar trebui să lăsăm de izbeliște totul, să meargă lucrurile așa cum merg, să fim umiliți în continuare, iar oamenii de presă să cânte doar ode și să pună întrebări amabile infractorilor?
Inf: Nu, nu trebuie așa. Dar zbieratul în public la o televiziune de știri nu e o infracțiune de presă?
Jurnalistă TV: Domnule Infinitezimal, asta e lumea în care trăim. Dumneavoastră pe ce lume trăiți?
Inf: Jurnalistul de televiziune este oglinda și icoana acestei lumi?
Jurnalistă TV: Într-un fel este. Încercăm să ne apărăm.
Inf: Mi se pare că vorbiți în numele întregii bresle, o cauționați în întregime pentru starea de răcnet și de isterie pe care a instalat-o în spațiul public. Îmi amintesc de anii ’90 când solidaritatea între jurnaliști, indiferent de ororile pe care le comiteau, era un subiect mistic pentru breaslă. Să nu care cumva să ne atingem de sfințenia acestei meserii care își poate permite orice indiscreție și orice precupeție cu mâinile în șold.
Jurnalistă TV: Cum vă permiteți cu mine așa ceva? Când m-ați văzut pe mine cu mâinile în șold?
Inf: Pe dumneavoastră nu v-am văzut cu mâinile în șold. Nu pe dumneavoastră! Pentru că nu v-am văzut decât la masa de studio.
Jurnalistă TV: Dar pe cine ați văzut că-și pune mâinile în șold?
Inf: Am văzut colege ale dumneavoastră de la televiziuni concurente politic.
Jurnalistă TV: Atunci nu mă întrebați pe mine, întrebați-le pe ele.
(Iese.)
Interviu apărut în INFINITEZIMAL 8/2016 f e m i n i n u l
