Premisă:
Bărbații din mediul universitar se citează pe ei înșiși
de trei ori mai mult
decât o fac femeile.
Concluzie:
Îngrijorare.
feméie-agronóm s.f. Femeie care a îmbrățișat profesia de agronom ◊ „De la femei mergând supuse în spatele bărbatului – la primele femei-agronom.” (ziar, 1962)
feméie-arbítru s.f. (sport) Femeie cu rolul de arbitru într-un meci ◊ „Prima femeie-arbitru din Bundesliga face duș împreună cu colegii din brigadă.” (ziar, 1995)
♥
Dialog reimaginat (în proporție de 18%)
în jurul cărții lui Andrei Oișteanu, Sexualitate și societate.
Participă: Mihaela Miroiu, bărbați.
— Studiul lui Oișteanu e totuși binevenit. Deși tema sexualității e destul de atractivă în sine, e și o temă foarte serioasă (!), care ne ridică la fileu niște concepte.
— Am citit cartea lui Andrei, mi se pare foarte interesantă și revelatoare, bine documentată, utilă, vă îndemn s-o citiți. DAR ceva lipsește: vocea feminină. Toată această istorie a sexualității este, din păcate, făcută și scrisă numai din perspectivă masculină. De unde oare această ginofobie? Mi-ar fi plăcut o istorie care să dea glas și sensibilității femeii. Așadar, veriga lipsă a acestei cărți este dragostea… Nu putem, de pildă, prezenta violarea tinerelor fete de către boieri ca pe ceva normal.
— Vă spun sincer că-mi pare rău. Eu credeam că – sigur, într-o istorie inevitabil a bărbaților – vocea feminină e chiar vocea mea (Madame Bovary, c’est moi), a autorului. În plus, eu sunt antropolog, nu operez cu…
— Păi da, dumneavoastră vă e ușor să vorbiți! Să știți că noi, femeile, am suferit mult în comunism. Noi n-am știut ce înseamnă sexualitate!
— Când m-am apucat de cartea asta, mă urmărea de ceva vreme o notă a lui Cioran din caiete, scrisă undeva prin anii ’60, târziu deci, spre bătrânețe – regreta că în opera sa nu i-a adus niciodată sexualității omagiul pe care l-ar fi meritat. Ei, asta am încercat eu să fac, dar ascultând-o pe doamna Miroiu, constat că am reușit să aduc un contra-omagiu.
— Eu prima parte a cărții am citit-o cu greu, limbajul folosit… mă rog, am o mare problemă cu expresiile obscene (sigur, în înjurături au rolul lor, terapeutic, să-i zic așa). Asta nu înseamnă că volumul nu merită citit, dar am eu acest exces de pudoare, recunosc, și anumite blocaje mentale pe tema sexualității.
— Doamna Mihaela Miroiu, pe lângă blocaje și excese, umor aveți? Mai aveți?
— Cu greu, dragă domnule, cu greu… Și, de altfel, mai este umorul posibil când deschid DEX-ul – atenție, DEX-ul! – la cuvântul „femeie”, unde ce găsim ca sinonime? „muiere”, „nevastă”, „muierușcă”, „cocotă”, „curvă”, „prostituată”, „pârțotină”, „tearfă”, „putoare”, „târâtură”… Să mai continui? Credeți așadar că limbajul e o întâmplare, o naivitate? Nu mă înțelegeți greșit, eu iubesc bărbații, dar trebuie să-mi câștige și respectul, nu să se mulțumească doar cu iubirea… Bărbatul e o ființă neagră în cerul gurii. Eu mereu le atrag atenția studentelor mele…
— Dar nu e oare adevărat că vaginul are dinți? Ginofobia despre care vorbeați e chiar o vaginofobie! Ce pot să fac, doamnă, dacă mi-e frică? Mi-e frică și gata!
— Tinere, pe dumneata crezi că te-a născut o cățea? Întreb!
— Face nevastă-mea niște sarmale…
— Gura!
— Pentru mine, mai bărbat e bărbatul care croșetează milieuri decât ăla care joacă cărți și bea vodcă!
— Dar eu sunt antropolog; eu încerc să analizez și să înțeleg niște fenomene; eu nu lucrez cu criterii etice…
— Și de ce nu?
— Ar însemna, de pildă, să mă duc într-un trib în care se practică sacrificiul uman și să le spun: „Măi, nu este frumos ce faceți!” Iar tu-mi ceri să mistific istoria.
— Propun să discutăm despre trei concepte: kitschul, inocența și impotența.
— Păi vedeți, domnule bărbat, tot la dumneavoastră vă gândiți!
— Permiteți-mi, vă rog, o foarte scurtă anecdotă: un economist, un pictor și un filosof sunt întrebați „Ce e mai bine să ai, soție sau amantă?”, la care…
♥
Dialog reimaginat (în proporție de 3%) despre Bacovia.
Participă: filologi, universitari, cercetători, specialiști,
experți, contabili, exegeți, animatori, doamne, psihologi, șefi, iubitori de poezie…
— Prin ce e european Bacovia? veți întreba. Prin Plumbul său (în fine, nu mai intrăm acum în Bachelard, dar știm cu toții la ce mă refer).
— Se poate vorbi de un complex al cenușei?
— Absolut, Bacovia a fost cenușăreasa literaturii române. Și adevărul e că l-a defavorizat și coperta volumului de debut – tot plumburie, așa…
— E un fapt bine cunoscut că cei care sunt cocoloșiți de mici ca adulți vor întâmpina dificultăți în a se integra… Asta explică și cazul Bacovia.
— Ei, haideți să nu vulgarizăm. Și pe mine m-au cocoloșit părinții și uite că-s bine mersi!
— De la Plumb la Scântei galbene: se știe că plumbul când arde se îngălbenește (ha!).
— Ca amfitrion, încerc și eu să susțin osatura firavă a lui Bacovia cu niște musculatură. Înainte de a da cuvântul următorului invitat, permiteți-mi o scurtă comparație: dacă Bacovia este pluviometrul poeziei românești, atunci invitatul nostru e, fără îndoială, barometrul recitărilor din Bacovia. Ce alegeți azi, dintre atâtea hituri, cum se zice acum, Lacustră, Liceu, vreo nevroză?
— Noi la Bacău ne mândrim cu Bacovia. Când se lasă seara, zicem uite, un asfințit violet, ca-n Bacovia; când vin ploile, zicem uite, locuințele lacustre!
— În funcție de împrejurări, le spun studenților că ori Arghezi, ori Bacovia e al doilea mare poet după Eminescu.
— Nu vi se pare totuși că azi Arghezi parcă începe să scârțâie?
— Vă rog să mă scuzați un moment, trebuie să rezolv urgent o problemă în familie…
— Sigur, sigur, mergeți.
— … nevastă-mea nu știe ce vin să pună la friptură. Și-acum o să mă întrebați ce fel de friptură. Ei bine…
— Se spune că ceasul din camera poetului s-a oprit chiar în clipa morții sale.
Iuliana Dumitru
Fragmente apărute în rubrica TARTAR din INFINITEZIMAL 8 / 2016
