[Vai de mine, o să…]

Vai de mine, o să mor fără să mă fi nedreptățit nimeni?

Vai de mine, o să mor fără să-mi fi făcut nimeni nici un rău? Dar pe ce lume trăim? Ce înseamnă asta? Vai de mine, s-ar putea să nu îndeplinesc nici un criteriu de victimă! Cum trebuie să procedăm pentru o plângere sănătoasă, convingătoare, cumsecade? Vai de mine, o să rămân cu stigmatul acestui idiom idiotic al nehotărârii?

Totuși, mi-am ales câteva indecizii. Și mai am foarte multe pe care nu le-am ales. În București beneficiem de următoarele mijloace de transport în comun: autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou. Toate aceste mijloace de transport circulă din ce în ce mai bine, mai exact, mai agreabil. În anii ’70 în București încă se făceau incursiuni în muzica spectrală și se scria cea mai bună poezie din lume. Astăzi trebuie să faci mutra străluminatei blândeți (și intolerante) ca să iei în răspăr soneria ramolită a spiritului responsabil de. Nu de înapoiere vorbesc ci de sincronie, de noua sincronie generală.

Eu n-a trebuit să parcurg toate etapele mizantropiei tatălui meu, le-am moștenit direct.

Sper să nu înceapă vreo răzmeriță pe la Est sau pe la stânga și să nu mai pot practica iresponsabilitatea.

Cât despre lapte, el se găsește cu aceste concentrații de grăsime: 0,1, 1,5, 1,8, 2,8 și 3,5. Se pare că cine continuă să bea lapte la maturitate perpetuează în corpul lui de sânge un viciu ascuns al crimei, din cauza unei obscure nostalgii matriciale, de apartenență la un lapte și la un sânge, iar sângele și laptele sunt obiectele responsabile deopotrivă de crima de frate și de crima de străin. Spun toate aceste lucruri ca să arăt cât de informat sunt și că știu pe ce lume trăiesc.

Într-adevăr, aș vrea să iubesc o femeie străină, spuse Oidipe, dar nu o altă (alter) femeie străină.

E bine că s-au creat în cele din urmă și în România câteva grupuri intelectuale de stânga, cu oameni care gândesc eliberați de clișeele istoriografiei omologate, ca nu cumva să nu avem parte de o plictiseală nouă, serioasă, legitimă. Iar plictisul se poate practica și el nu doar cu metodă dar cu pasiune.

Dorm prost și mă deștept la fel.

Eu nu sunt împotriva consumului, ba sunt pentru consum. De ce? Pentru că observ că cine vorbește consumul de rău și spune că îi alienează pe oameni, are deja pregătit în minte un sistem de alienare indiscutabil.

Dacă o carte costă cinci lei sau un milion de lei mi-e complet egal. În schimb dacă un morcov costă cinci lei sau un milion de lei nu mi-e egal, pentru că cinci lei e prea mult.

Nimic nu e la schimb cu nimic. Cine face corect raportul dintre calitate și preț, pentru că e el însuși un om corect, greșește cel mai grosolan prețul. De aceea sunt banii miraculoși. Pentru că se risipesc fără să plătească vreun preț.

Cineva de la o prestigioasă editură mi-a spus că autoarea cărții de memorii și de sfaturi utile, de mărturii turistice și de confesiuni culinare, șpicheriță de 25 de ani în România, inventatoarea țipetelor la jurnalul de știri, strălucitoarea care a mutat accentul pe prima silabă a cuvintelor în română, e un model de succes pentru fetele de liceu. Și mi-a mai spus că e loc sub soare pentru toată lumea. Când, în mod firesc am încercat să-i evoc pe Gică Popescu și pe Gică Hagi, mi-a replicat că unul are probleme cu legea, iar celălalt e misogin. Într-adevăr, cartea e un obiect și ca orice obiect e un obiect funerar. Și ca orice obiect funerar, el folosește la comunicare.

— [Nașpa…] când o să fiu bătrână o să urăsc tinerii.
— Din cauza frumuseții lor?
— Din cauza ramolismentului lor nedisimulat.

Trăim cea mai frumoasă istorie dintre toate istoriile, tot ce ne-a mai rămas de experimentat e însingurarea. Un om statistic declarat ca trăind sub nivelul minim de sărăcie poate atinge cu simțurile lui nemijlocite toate deliciile existenței pământești pe care le ating oamenii statistic declarați bogați. Și așa este, depun mărturie. Cine mai depune mărturie sunteți dumneavoastră, cei cărora le vorbesc acum. Cei care nu depun mărturie au la îndemână o altă oportunitate lumească, dar și mistică. Ei pot înființa un partid politic, dar nu social-democrat (generos și atent la necazurile oamenilor). Ci un partid mai la stânga social-democrației, entuziast, militant, cu disensiuni firești înlăuntrul lui, cu oameni îndrăgostiți de gândirea nuanțată și alergici la gândirea nenuanțată, schematică, unilaterală. Între timp, cea mai frumoasă dintre istorii e inevitabilă, ne înghite pe toți fără să ne împotrivim.

Lumea e bine făcută. (Pardon, treci examenul dacă practici o miliţie de bun-simţ: împotriva minciunii, împotriva trufiei, împotriva sărăciei, împotriva tiraniei, împotriva segregărilor, împotriva războiului, împotriva indiferenţei, împotriva uitării, împotriva conspiraţiei universale etc. Să nu cumva să nu îndeplinim plictisul oportun! E o latură simpatică a ființei – nenorocirea, programul de nenorocire – și o consemnez aici. Pentru că lumea e rău făcută, luată şi în ansamblu şi cu bucata. De aici lipsa de elan, nevoia de acțiune, lipsa de eros, nevoia de libidou, dragostea de libertate, datoria de regrupare etc.)

„Vulgata anticomunistă”, citesc undeva. Elita e pro.

Doar coerciția dă sens libertății, gândește ideologul sclaviei sentimentale. O importantă ofensivă împotriva „vulgatei anticomuniste” se petrece azi în țara noastră. Pentru că într-o lume liberă libertatea nu poate fi trăită, crede iubitorul de libertate profesionist sentimental. În libertate, libertatea e o fandoseală. Libertatea nu e pentru el substanță, ci un atribut dialectic. De aceea puerul sentimental și revoluționar rămâne atârnat de laptele prodigios al nefericirii.

— [Nașpa…] Când o să fiu bătrână o să urăsc tinerii.
— Eu îi urăsc de tânăr.

Ne-am pregătit să vă prezentăm la acest festival următoarele caracteristici (lactate): scepticismul milenar; cruzimea parveniților noi; dulceața lipsei de caracter… Cum așa? Ce grosolănie briantă avem și noi de arătat lumii de aici, din Est? Nimic? De toate grosolăniile posibile și nici una seducătoare? Poate avem noroc și pierdem marea bătălie a pitorescului global. Haidem că nu e nimic de arătat.

Accelerează-ți particulele. Devino transparent.

Am observat că atunci când rămânem fără nici o lețcaie în buzunar, noi, redacția acestui jurnal de ipseități pe nume Infinitezimal, tragem cele mai năpraznice ospețe și ne dedăm la cele mai pretențioase capricii. E inexplicabil. Mi se pare că executăm un rit invers proporțional față de venitul minim personal / cetățean român. E inexplicabil.

Sfinții, ale căror corpuri s-au mumificat și miros încă a smirnă și trandafir, s-ar mânia, cred eu, să afle că acestui miracol al cadavrelor îi dăm o explicație ecologică. Ca și cum ei n-ar fi contribuit la definiția omului, care este chiar ruptura de natural.

Chiar și când simți că ești transparent și că se vede tot, e de bun augur să porți o cămașă albă pe tine: te face și mai vulnerabil.

Dacă începe un război se ivesc următoarele variante: ori mor pentru că mă lichidează camarazii de arme; ori trec linia frontului la inamici. Desigur că inamicii au dreptatea lor. Dacă nu cumva chiar mai multă dreptate au ei. Încerc să le explic că dreptatea lor, ca orice dreptate care trebuie apărată, e nulă. Important e să mă deteste ambele poziții de front. E foarte important. Altfel n-am cum să ajung să vorbesc în pustie.

______________
Editorialul din INFINITEZIMAL 5.