Părinții făcând dragoste

Heli (2013)
Regia: Amat Escalante
Premiul pentru Regie la Cannes

În Amour (Haneke, 2012), fiica (Isabelle Huppert) îi spune la un moment dat tatălui, când deja bătrâna mamă zăcea inevitabil spre moarte, că îi plăcea, copil fiind, să-i audă făcând dragoste (contrar părerii generale, căci e oribil să-i auzi pe ceilalți făcând dragoste; copilul ai cărui părinți fac dragoste este orfan, spune Pascal Quignard), pentru că asta îi dădea un sentiment de bine, se simțea în siguranță. Aceeași temă revine și în scena finală din Heli: un cadru excepțional, prelung, ca de pe altă lume, un vânt de după-amiază leneșă flutură perdelele albe laterale, ușa e deschisă, ferestrele și ele, pustietatea dimprejur e parcă îmblânzită, iar în mijlocul camerei Estela, copila de 12 ani (însărcinată fără cale de scăpare, știm de-acum, brutalizată, dar în viață), doarme somnul leneșei după-amiezi ținând în brațe copilașul fratelui său; perdeaua agitată lovește un dop de sticlă rămas pe masă, Estela tresare, fratele său Heli și soția, copii și ei, fac dragoste în camera de alături, pentru prima dată după multă vreme, Estela se foiește puțin, se cuibărește mai comod, căci zgomotele copulării de alături, stingându-se treptat, sunt liniștitoare, eliberatoare, e semnul că lucrurile se îndreaptă.

Ei, firește, lucrurile nu au cum să se îndrepte pur și simplu într-un Mexic abrutizat; perspectivele lui Heli și ale fragedei sale familii rămân în continuare sumbre, nule, însă pare că acești oameni elementari și tăcuți își găsesc salvarea chiar în propria instinctualitate. În proximitatea brutală a crimei și a schingiuirii fizice – care este, desigur, mai înspăimântătoare decât moartea – ei rămân vii, cad și se regenerează, deci instinctul de conservare, care e instinctul sexual, funcționează așa cum trebuie.

Rețin asprimea chipurilor aborigene ale actorilor, fizionomia altaică a chipurilor lătărețe și abrupte, bătute de soare și de vânt, chipuri de o urâțenie tulburătoare ca de mască, cu nas turtit și ochi căzuți. Statui mute, grăitoare.

La proiecția filmului, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, a fost prezent și regizorul. La final, cei mai mulți spectatori au fost curioși să afle cum au fost făcute totuși scenele acelea de cruzime extremă. Pe calculator.

Iuliana Dumitru

(Articol apărut în INFINITEZIMAL nr. 2)

Share Button

Leave a Reply