… prin expoziția de imagini și de chipuri ale Bulbucatei
– fragmente –
Ioana Crăciunescu: Pare a fi bărbat. Casa e foarte veche. Vă jur că nu-l recunosc. Și dacă el se recunoaște, să dea un semnal la Infinitezimal.
Ion Mureșan: Nu știu cine e.
Ioana: Nu e exclus să fie un scriitor în faza lui tânără, iar eu în faza mea bătrână să nu-l recunosc.
Ion: O fi Drăgănoiu?
Toți: E Drăgănoiu! Ion Drăgănoiu!
Ioana: Era singurul care venea la istoria de început a Bulbucatei.
Toți: El e, da!
Ion: Dar eu l-am recunoscut, nu voi! Eu am spus că-i Drăgănoiu. Eu l-am văzut numai noaptea, de-aia l-am recunoscut. Am fost cu Mazilescu la el acasă într-o noapte.
[…]
§
Ion: Nu pot să fac nimic, decât să stau să le arăt unde e balul.
Ioana: Dana Dumitriu și cu mine.
Ion: Dana a luat-o într-o direcție greșită. Spre Balcic?
Ioana: Cel mai rușine îmi este să vorbesc despre un bal.
Ion: Bulbucata ca un bal?
Ioana: Ca un balamuc.
§
Ion: Iar aici e Ioana, pe Ioana n-o cunosc.
Ioana: Nici eu. Cele mai nenorocite surprize mi le-am făcut singură.
Ion: Pe Nichita nu l-am cunoscut. Odată am dat mâna cu el la Cluj. Contemporanii mei erau morți când m-am născut eu, când m-am apucat de literatură. Aici e în capul mesei, dar e ultimul. A reușit să elibereze cuvântul de sub creier, din dictatura creierului. A lăsat cuvântul și scrisul libere. Și s-a bucurat văzându-le cum zburdă.
§
Ion: Poza e splendidă.
Ioana: Am inaugurat camera filozofului cu prilej că a fost pus pe lista neagră a „transcendentalilor”. I-am zis: „Veniți la Bulbucata, lăsați-i pe ăia să se prostească”.
Ion: E absolut splendidă poza. Domnul Șora m-a tulburat pentru că eu i-am citit cărțile, chiar l-am luat ca bibliografie în lucrarea mea de licență. E un husserlian. Ca să-l citești pe Husserl trebuie să știi un întreg sistem de concepte. La fel și cu Șora. Nu știu câți se pot lăuda că l-au citit. Dar mă gândeam cum poate să fie Husserl în realitate ca om când l-am cunoscut pe domnul Șora. O să vorbim doar în concepte? Ce mă fac? În schimb a fost de o simplitate și de o frumusețe extraordinare. […]
Un portret splendid într-un gemuleț mic care ne deschide mintea și memoria. Cât despre Ioana, acum… încep s-o cunosc.
Într-un gemuleț mare se deschide senzualitatea. Geamurile mari îți trezesc trupul. Geamurile mici îți trezesc gândul la geamurile mari.
§
Inf: Matei Vișniec nu are nicio poză la Bulbucata. Dar a scris 5 poeme acolo. Ion Mureșan, îl știți pe Matei Vișniec?
Ion: Cum să nu. Sunt prieten cu el. Cu un an înainte de a pleca el, la Costinești, ne-am întâlnit la coadă la bere. Și-a luat berea și s-a tras la umbră. M-am dus să ciocnesc cu el: „Ce citești, Matei?” Citea în engleză. „Dar tu nu știi engleză”. El: „Învăț. Mă duc până în Anglia.” L-am întrebat de ce nu citește în franceză. El: „Nu știu, mă duc până acolo. Vin înapoi.” Zic: „Tu nu mai vii.” Zice: „Pssst. Nu mai spui la nimeni.” Atunci a plecat și dus a fost.
§
Intermezzo Ion: Făceam de un an o emisiune cu Andrei Marga, rectorul de la Babeș-Bolyai. Și în fiecare săptămână apăream la TVR Cluj cu difuzare națională. Și m-am dus la țară și am spus: „Mamă, m-ai văzut la televizor?” „Te-am văzut și nu mi-a plăcut.” Și zic: „Ce nu ți-a plăcut, mamă?” „Domnului profesor îi scripțeau păpucii, ție îți erau plini de colb.” Zic: „Mamă, dar câți oameni din satul nostru or mai apărut la televizor?” „Niciunul. Pentru că decât să apară cum ai apărut tu, tăți au refuzat.”
§
Ioana: Pe Purcărete îl cunosc de la șapte ani când s-a învârtit în jurul meu în clasa întâi și a zis: „Uite franțuzoaica”. Și pot să zic că mi-a prevăzut destinul.
Ion: Purcărete este un mare poet. L-am invidiat pentru că știe să-și facă vizibile viziunile. I-am văzut pe scena teatrului maghiar de la Cluj Cumnata lui Pantagruel, i-am văzut Faustul la Sibiu și m-am speriat. Când am ajuns să stau față în față cu el pentru prima dată în casă la Sebastian, am fost copleșit. Abia dacă mai reușeam să scot două vorbe pe gură. Eram speriat ca în fața unui magician care mă putea resorbi în orice moment într-o viziune de-ale lui. Pe urmă am văzut la el semnul oamenilor aleși. Vorbea, ca și Șora, ca și Steinhardt, normal. Era un om cât se poate de limpede în spunere, Purcărete, vrăjitorul era înăuntrul său. Viața lui exterioară mi s-a părut atunci ca un concediu luat de la viața lui interioară.
[…]
Textul complet, însoțit de fotografii inedite din colecția personală
a Ioanei Crăciunescu, a apărut în INFINITEZIMAL 15 / 2019-2020
