3 cronici infinitezimale

ivvuibesc
de Iv cel Naiv
Vellant, 2012

Ediția grafică a volumului uibesc e foarte frumoasă (Vali Petridean), dar poezia lui Iv cel naiv nu reușește să simuleze nimic din ce-și imaginează că nu simulează. Pentru că Iv cel naiv nu vrea să simuleze, dar simularea asta nu-i reușește.

când ne facem curat prin minte
ascundem mizeria în subconștient
ca sub un preș care se umflă, cuminte
devenind din ce în ce mai proeminent
până când gândurile de iubire, de dor
calcă pe el și fac entorsă la vreun picior

Ar mai fi de spus că naivitatea e respingătoare și în literatură, și în pictură, nu mai vorbesc în muzică, în absența reversului ei. Cine rostește cuvântul naiv, mai ales despre sine, pune în cauză tocmai contrariul naivității pe care trebuie să-l aibă în vedere cu egală vitalitate. Or, de la rafinația naivității la Aglaja Veteranyi în De ce fierbe copilul în mămăligă, e greu de spus că s-ar mai fi ivit vreun tiv inventiv sau vreun iv de naivitate pe rafturile librăriei românești.

S-vP

∅ ∅ ∅

Playlist (pentru sfârșitul lumii)mihnea blidariu-playlist
de Mihnea Blidariu
CDPL, 2010

Încerc în general să nu citesc, și o fac din nou, cărțile despre care scriu, și nu din aroganță, ci pentru că încerc să-mi păstrez o anume ingenuitate cu care pot aborda astfel titlurile, știind cât se poate de puțin atât despre autor (pentru a nu interfera cu lectura), cât și despre lectură (pentru a nu interfera cu autorul). La fel n-am citit Playlist (pentru sfârșitul lumii), publicat la editura unui disident fără opresiune. Mihnea Blidariu este solistul principal al formației Luna Amară. S-a născut în Bacău pe 6 septembrie 1979 (are 35 de ani) și a urmat cursurile Facultății de Litere de la Cluj-Napoca. A participat alături de Paul Socol, Bogdan Buta, Ana Bănică și Bianca. Este tolerant, bun, urăște xenofobia, rasismul și toate manifestările fobice.

Playlist este o incursiune în viața unui om care își imaginează sfârșitul lumii altfel. Lui Mihnea nu-i e frică de puterea cuvintelor, de impactul asupra publicului pudibond: „Mă uit la pișatul meu și mă gândesc că mă piș pentru ultima dată”. Mihnea mai scrisese, din câte aud, un volum în care nu a folosit semne de punctuație sau cel puțin nu a pus puncte la sfârșitul propoziției.

Mai jos Blidariu (zis și „Linge-talere”) halucinează că exista o reprezentanță Porsche pe bulevardul Magheru: „Tocmai spărseserăm vitrina reprezentanței Porsche, numai de ciudă că rămăseserăm fără benzină pe Magheru”. Romanul este totuși congruent și bine închegat, pentru că explicația vine în paragraful următor: „Fumaserăm mult și ne părăsise orice voință”. Fumaseră marijuana, un drog ușor, care poate induce halucinații. Nu este vorba numai despre consecvența romanului, ci și despre umorul cu care autorul împânzește romanul: „Mai întâi, ne-am imaginat că Gigi Becali…” sau „Bruce Willis […]” sau „Schwarzenegger […]”.

Comportamentul pare deseori la granița mintalului („ceilalți s-au sinucis pe ascuns”), dar lectorul trebuie să se înarmeze cu conștiința contemporană („am văzut focuri mari și stele pline de sânge”) pentru a încorpora concentrația de mesaje biciuitoare: „și cât alcool turnaserăm peste sărbătorile creștine, transformându-le în chefuri monstruoase”. Crunta lovitură dată creștinismului nu poate fi egalată decât de inepția imediat-mergătoare: „ateismul nostru care nu era, de altfel, decât o derivare a neîncrederii cu care îi priveam pe semenii noştri, în general…” Totul este acoperit, justificat. Între „ateismul” lui Blidariu și religia împotriva căreia duce lupta de clasă nu o poți alege decât pe cea de-a doua. Când Blidariu vine și-ți propune ateismul, ar fi cazul să începi să ții post. Părintele Arsenie Wenger ne amintește că accidentările a nouă titulari nu țin de o voință de pe acest pământ.

Nu mai putem vorbi despre debut atunci când vorbim despre Playlist (pentru sfârșitul lumii). Chiar dacă n-am cunoaște datele biografice ale autorului, știm că îndrăzneala de a folosi un cuvânt în engleză încă din titlu este improprie novicelui. Al doilea capitol este intitulat All the Love (Ulver), iar „ulver” vine de la „wolverine”, adică „gluton”, care vine de la „lăcomie”. Deci iubirea lacomă care consumă totul. Așa cred. Dar din cauză că nu sunt autor, eu l-aș fi numit Listă de melodii pentru sfârșitul lumii. Blidariu are o poezie care se numește Fără titlu (căreia îi lipsea un personaj pe nume Cine pentru a te angaja într-un dialog infinit) și zice că „chipul iubitei mele este în deplină opoziție / cu chipul lui ceaușescu”. A fi în pat cu Ceaușescu la mai bine de douăzeci de ani după căderea comunismului poate reprezenta o scenă sexuală fundamental de dreapta.

Vincențiu Iacob

∅ ∅ ∅

la-drum-cu-platon_1_fullsizeLa drum cu Platon
de Robert Rowland Smith
Litera, 2014
Colecția IQ230

Te-ai săturat să nu-i înțelegi pe Derrida, Deleuze sau Lacan? Te simți nedreptățit când greii literaturii și filosofiei par să-ți întoarcă spatele? E normal să se scrie complicat când se poate scrie simplificat, succint și captivant? Vrei să-i înțelegi pe Heidegger, Hegel sau Ricœur, dar ești gâtuit și nu știi de unde s-o apuci?
Ce-i de făcut?

Cartea lui Robert Rowland Smith, scriitor și profesor englez, bursier la Oxford, îți vine numaidecât în ajutor, mai ales dacă ai IQ-ul peste 100 cu bătaie spre 230 (stigmat al excesivității și al excentricității). Alcătuită sub forma unui tabloid de idei filosofice (în stilul școlii flușturatice inventate de Alain de Botton, tămăduitor de suflete), cartea însoțește fiecare dintre momentele și etapele semnificative ale existenței umane cu mici pilde, anecdote și pastile pescuite fără sfială de la suprafața sistemelor de gândire ale câtorva uriași din filosofie și literatură. De la naștere și până la moarte, trecând prin „primul sărut”, „permisul de conducere”, „primul vot”, „divorțul” etc., și de la Shakespeare la Derrida sau de la Sfântul Augustin la Roland Barthes, nimic din ce-i omenesc și nimic din ce-i livresc nu rămâne neelucidat. Nimic din ceea ce s-a scris de-a lungul istoriei nu rămâne fără o întrebuințare practică arbitrară și imediată: „Jacques Derrida (cel care ne-a ajutat să trișăm în capitolul despre examene)” sau „Dacă există o filosofie care ar putea fi asociată condusului mașinii mai mult decât oricare alta, aceasta e filosofia lui Camus.”

De asemenea, autorul le explică, cu blândețe și condescendență, cititorilor săi cu IQ ridicat despre curiozitățile ficțiunii sau ale iubirii: „«începe» povestea de la sfârșit și continuă întorcându-se în timp, dar, fiind o ficțiune, convenția este acceptată” ori „Poate acesta este factorul care permite saltul de la «a plăcea» la «a iubi»: e foarte frumos să-ți placă de cineva, dar sentimentul e mult prea realist ca să ducă la iubire.”

M-am bucurat să dau în capitolul despre „nașterea copiilor” chiar peste unul dintre poeții mei preferați, Philip Larkin: „Te dau peste cap, mama și tatăl tău” (adică „They fuck you up, your mum and dad”, din teribila poezie This Be the Verse). Nu știm pe seama cui să punem versiunea românească, traducerea fiind făcută de Graal Soft.

În fine, o carte numa bună să-ți impresionezi colegii de teambuilding etc.

Iuliana Dumitru

Texte publicate în INFINITEZIMAL 1 (2013), respectiv 5 (2014/2015)

Share Button

Leave a Reply