Corespondenţă inedită N. Steinhardt către Manole Cociu-Costieni (1935-1940)

Cuvânt-înainte de George Ardeleanu

În fondul epistolar al arhivei mănăstirii „Sf. Ana” Rohia se găsesc, printre altele, mai multe scrisori ale lui N. Steinhardt din anii ’30-’40 către doi dintre prietenii săi: Charles Gruber (17 scrisori din perioada 1938-1941) şi Manole Cociu-Costieni (36 de cărţi poştale, ilustrate şi scrisori din perioada 1935-1940). Despre unele dintre ele m-am referit succint în monografia mea N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii  (Humanitas, 2009, pp. 132-136), unde, de altfel, am şi reprodus fragmentar câteva. Opt scrisori către Charles Gruber din 1938 (anul „de vârf” al acestei corespondenţe) le-am publicat, împreună cu adnotările de rigoare, în numărul 12/2017 al României literare (pp. 14-17).

Pentru numărul 9 al revistei Infinitezimal propun 11 ilustrate, cărţi poştale şi scrisori inedite din anii 1935, 1938 şi 1940 către celălalt prieten, Manole Cociu-Costieni. Ca şi cele publicate în România literară, ele constituie o avanpremieră a celor două volume de corespondenţă care se vor publica în cadrul Integralei N. Steinhardt de la Polirom. Anii 1937-1939, cu precădere, ar putea fi numiţi, parafrazând celebrul titlu goethean, anii de călătorie ai lui N. Steinhardt. După susţinerea în 1936 a tezei de doctorat în drept constituţional (Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit), tânărul Steinhardt, aparţinând unei familii înstărite din burghezia medie evreiască a României interbelice, are privilegiul de a călători în diverse locuri ale Europei (Franţa, Anglia, Belgia, Olanda, Elveţia, Cehia etc). De altfel, aşa cum va mărturisi în nişte „Note necronologice de drum” din volumul Escale în timp şi spaţiu (Cartea Românească, 1987 / Polirom, 2010), între 1937 şi 1939 a locuit la Paris. Din multiplele „puncte” ale traseelor sale europene el le trimite epistolele cu pricina prietenilor rămaşi la Bucureşti. Scrisorile şi ilustratele către Manole Cociu-Costieni sunt trimise de la Braşov ori de la Tuşnad (cele din 1935), dar, mai ales, de la Paris, Nisa, Chamonix, Château de Chenonceaux, Château de Chambord, Antibes (Coasta de Azur), Touraine, Aix-les-Bains, Londra, Oxford, Middelburg, Ostende, Lugano, Lucerna, Rigi-Kulm, Karlsbad, Monte Carlo sau chiar de pe bordul „Normandiei” (cele din 1937-1939). Aşa cum Călătoria unui fiu risipitor este romanul tinereţii iudaice a lui Steinhardt (scris însă retrospectiv), tot aşa aceste scrisori ar putea constitui un mic (Bildungs)roman epistolar al aceleiaşi vârste.

Scrisorile către Gruber, cel puţin cele la care am avut acces, sunt mai intens problematizatoare, dramatice, critice, reflexive (vizând, pe de o parte, situaţia Europei din anii 1938-1939, dar mai ales a Franţei, căzute în capcana inerţiei, a nepăsării, a jemanfişismului, a hedonismului consumist, deci a unei Franţe vulnerabile, iar, pe de altă parte, intensele sale dileme interioare care configurează începutul unui lung şi dificil traseu spiritual de la iudaism la creştinism); scrisorile către Cociu-Costieni relevă, în schimb, mai degrabă componenta hedonistă, frivolă, dandy, sedusă de clipele de plaisir vivre, ale „vieţii care se vieţuieşte”, dar şi ale „vieţii care se visează”, a aceleiaşi identităţi. Punctul de întâlnire l-ar putea constitui… hedonismul cultural. Ca şi lui Charles Gruber, şi lui Manole-Cociu-Costieni junele Steinhardt îi scrie nu doar despre deliciile felurite („ce castele, fraţilor, şi ce vinuri!”, „pariziencele […] se lasă sărutate pe stradă îndelung”, „în patul unde dormi găseşti de obicei «rouge» pe pernă, nu te întrebi însă de unde vine” etc.) pe care i le procură spaţiile vizitate, ci şi despre expoziţiile, concertele, spectacolele de teatru ori filmele văzute.

Însă, vorba lui Jean Cau (contrazisă, de altfel, de N. Steinhardt în „Secretul Scrisorii pierdute” din 1975), tout paradis est fait pour être perdu…  Ultima carte poştală, trimisă de mai mulţi prieteni în 10 mai 1940, de la Braşov, se termină cu propoziţia: „în schimb au intrat nemţii în diferite ţări neutre”. O epocă se sfârşise…

ANII DE CĂLĂTORIE AI UNUI JUCĂTOR DE BELOTTE
Corespondenţă inedită N. Steinhardt – Manole Cociu-Costieni (1935-1940)

 

Dlui Manole Cociu-Costieni
Bld. Brătianu 24, et. VI, Bucureşti
5 August

Dragoste,
Spuneai că vii şi cu venitul m-am ales. Ce aştepţi? Au vrei să viu – allegro agitato – la Bucureşti să te ridic? Aici e visul? Realitatea e departe. Nu ştii când trec zilele. Uiţi data din calendar; scrii Joi în loc de Sâmbătă şi te miri că a apus soarele. Nopţile sunt minunate. Cu lună plină. Lacul şi marea sunt albe paietate cu raze argintii multe… multe. Femeile sunt bune şi calde. Nisipul mării e fin – marea acoperă toate zgomotele cu mugetul ei blând şi captivant. Dimineţile soarele e călduţ. În patul în care dormi găseşti de obicei urme de „rouge” pe pernă, nu te întrebi însă de unde vine – pentru că odată cu ziua care începe reîncepe visul – şi eşti prea leneş ca să gândeşti; te mulţumeşti – să priveşti la viaţa care începe de unde se întrerupsese şi să laşi ca timpul să-şi depene liniştit mosorul.

El are grije de toate,
N.

Dragoste lui Adrian – la toţi…

* * *

Domnului Manole Cociu-Costieni
Bucureşti, Bdul. Brătianu 24

Dintr-o frumoasă excursie la lacul Ghilcoş te anunţ, dragul meu, că am învăţat „belotte” în patru şi că vom juca din gros la Bucureşti.

Cu cele mai cordiale salutări
ţie şi lui Adrian,
Nicu

August 1935

* * *

CHAMBORD (Loir-et-Cher)
Le château et le Cosson
25.IV.1938

Monsieur Manole Cociu-Costieni
Bd. I. C. Brătianu 24, Bucarest, Roumanie

Drept să-ţi spun, dragul meu, mă gândesc deseori la tine. Ce ţinut, fraţilor, ce castele şi ce vinuri! Ce vinuri, atâta pot zice. Ei, de-am fi aici cu toţii, să le mântuim. Eu unul fac ce pot. De cinci zile n-am mai băgat apă în gură.

Cu multă prietenie ţie, lui Paul şi lui Adrian.
Nicu

Aprilie 1938

* * *

Paris 8e
Hôtel Buckingham

43, rue des Mathurins
1 Mai 1938

Dragul meu,
Veşti îmi ceri? şi încă nouă? Dar bine, de când sunt plecat am frecventat doar străini sau stafii. Stafii, căci altfel cum pot fi numiţi toţi Ludovicii, toţi Napoleonii, toţi prinţii şi episcopii care locuiesc în palatele, muzeele şi monumentele Parisului? Da, despre Ludovic XI ştiu lucruri nouă; l-am simţit aproape viu în castelul lui din Loches; da, Ludovic XIV trăieşte încă în galeriile cu marmoră colorată ale Versailles-ului; da, Victor Hugo şi-a lăsat neatinsă casa din place des Vosges. Dar unde tu nunţi, unde tu logodne, unde tu veşti în aceste locuri?
Totuşi, iată-ne în lumea celor vii: iat-o pe Lily Pons cântând minunat (cald, dulce, delicat) în Lucia de Lammermoor la Operă; iată-l pe Menuhin executând Schumann, Mendelssohn şi Brahms subt direcţia lui Enescu (şi – lucru greu de crezut – dirijorul copleşeşte pe solist, îl întrece); iată orchestra Pas-de-loup cântând Ravel ca ceva apropiat şi autentic, nu forţat (cum se cântă Ravel aiurea); iată spectacolele de teatru adevărat, de teatru în cel mai înalt înţeles, de teatru, în sfârşit, ale Comediei franceze; iată montarea sobră, simplă şi puternică a lui Baty; iată baletele graţioase ale lui Serge Lifar1; iată-l pe Dullin, adus din spate, jovial, antrenant, pe Jouvetmisterios; pe Germaine Dermoz, cuceritoare; pe Mistinguett, vioaie (încă!)…
Şi iată oraşul, automobilele, circulaţia (cam haotică), mirosul de metro (infect), mişcarea, lumea (multă, la orice oră din zi), clima (capricioasă), bulevardele (toate la fel, toate largi, cu pomii verzi ca vara, cu cafenele şi aperitive); iată pariziencele (toate elegante, toate fardate cu discreţie şi măestrie, toate rafinate, dar nu toate frumoase, spre deosebire de legendă): se lasă sărutate pe stradă îndelung – şi lumea trece nepăsătoare; iată studenţii din cartierul latin în sandale şi nepieptănaţi, iată Negrii, Chinezii, toate seminţiile pământului şi mai ales Englezii, Englezoaicele, şcolarii şi şcolăriţele din Anglia, care vin năvală, vin potop, ca în poezie. Iată Românii: iată-l pe Mundy prins de concerte, pe Neuman mergând grăbit, pe Boz instalat cu nevasta lui aici, pe Petre (pe care în ultimele zile nu l-am mai văzut) şi alţii (al căror nume îmi scapă), care vorbesc româneşte pe bulevarde, la teatru, pretutindeni. Şi iată-mă pe mine, în mijloc, uneori surprins, mereu însă încântat şi curios. Încântat de agitaţia oraşului sau de farmecul împrejurimilor lui. Şi cu gândul la ziua plăcută când voi putea povesti verbal şi detaliat prietenilor mei toate minunăţiile de aici.
Până atunci îi rog să nu mă uite şi să primească salutările mele cele mai bune.
Astfel pe tine, al cărui, cu sentimente
cordiale, rămâne
Nicu

Multe complimente şi sărutări de mână părinţilor. Toată afecţiunea mea lui Niadar.

* * *

Paris, 27 Iulie 1938

Dragul meu,
Scrisoarea ta pe care am găsit-o revenind din Belgia şi Olanda aici m-a mişcat mult. Căci, a reproşa unui om care-ţi scrie atât de des cum îţi scriu eu, a reproşa unui om care nu trece printr-o localitate şi nu face nici un voiaj şi nici o excursie fără a-ţi trimete măcar o cartă poştală, a reproşa, zic, unui astfel de om că nu scrie destul e o dovadă de adevărată prietenie. Înseamnă că-ţi face plăcere să capeţi cât de des veşti de la mine, înseamnă că rândurile mele nu te plictisesc. Îţi mulţumesc pentru aceste sentimente, care de altfel nu mă miră, ştiu bine cât de reală e afecţiunea care ne leagă, pe fratele tău, pe tine şi pe mine.
După această demonstraţie de sentimente pe care m-aş fi abţinut de a o face dacă n-o provocai tu însuţi cu reproşurile tale atât de măgulitoare şi de plăcute pentru mine, voi căuta să răspund întrebărilor tale. Încă nu ştiu nimic precis cu privire la toamnă. Deocamdată voi pleca, cu ajutorul lui Dumnezeu, la munte; fusese vorba de Vichy, dar am renunţat (fără părere de rău) la această idee. Văd că la Bucureşti vă ţineţi de logodne. Bravo, fiecare cu specialitatea lui: aici e moda excursiilor, acolo văd că vara e sezonul măritişului. Ceea ce îmi spui cu privire la Sophie S. mi se pare foarte curios; nu poţi oare preciza? Recunosc că vestea aceasta, astfel prezentată, nesigură, m-a neliniştit mult; sper că e vorba de o ştire fantezistă, nici nu pot crede că ar putea fi vorba de altceva.
Cu Mundy sunt deseori împreună. Îţi trimete şi el cele mai bune salutări. Am văzut împreună aproape toată stagiunea pariziană. Au fost multe lucruri bune, au fost însă şi slabe (mai ales în teatru). Mi-a fost dat să văd la Bruxelles filmul „Le Roi”, care e delicios. Acum sezonul e închis aici; se anunţă multe pentru la toamnă. Pot considera ca spectacol şi ziua de 14 Iulie, zi în care întreg Parisul devine o imensă sală de bal. Fără a uita toate serbările şi pregătirile pentru vizita regală engleză, care au fost făcute cu un gust şi o eleganţă nemaipomenite; tot oraşul era în sărbătoare şi avea un aer extraordinar de splendoare şi de fineţe.
Multe complimente Ellei şi lui Willy. Paul ce face? Şi lui i-am scris des, dar văd că se declară mulţumit cu ce primeşte şi se fereşte a mă provoca la mai mult. Nu uita, te rog, să exprimi părinţilor tăi sentimentele mele cele mai bune şi respectuoase salutări.
Şi primeşte, deodată cu Niadar, asigurarea prieteniei mele sincere.

Al tău,
Nicu

* * *

15.X.1938
Manole C.-Costieni, Esq.
Bd. I. C. Brătianu 24, Bucarest, Roumanie

Dragul meu,

Azi dimineaţă am întâlnit-o pe Mrs. [Mathilde] Kravetzky în WhitechapelUmbla cu un satâr prin Great Dragon Terrace în căutare de cafenele pentru a-şi plasa cântecele. Fie vorba între noi, nu arăta prea bine. M-a întrebat de tine şi mi-a cerut să-ţi transmit salutările ei afectuoase. Mi-a dat și adresa lui ţaţă C., care locueşte în Shoreditch (vara), iar iarna în Turnul Sângeros. Mi-a părut foarte rău că nu suntem împreună s-o facem lată cu Mrs. Kravetzky prin barurile din Mayfair.
Al tău,
Nicu.

P.S. Să vezi şi să nu crezi: Nicu mănâncă muştar aici.

* * *

PARIS… EN FLANANT
Notre-Dame – Chimѐres façade oust à gauche: tour St. Jaques24

MM. M. & A. C. Costieni
Bd. Brătianu 24
Bucarest I
Roumanie

Cum vă plac aceşti draci? Cu salutări cordiale,

Nicu

2 Noembrie 1938

* * *

PARIS ET SES MERVEILLES
581. – La rue Royale
Royal Street
27.XI.1938

Monsieur Manole Cociu-Costieni
Bd. Brătianu 24, Bucarest I, Roumanie

Iată rue Royale, dragul meu, cu Maxime’s şi Madeleina văzută din acel loc minunat care se numeşte piaţa Concordiei. Iată strada de unde, pe ploaie, căci plouă, plouă parizian, plouă vârtos, mă gândesc la boier Manole căruia se poate să-i povestesc tot ceea ce am putut afla despre stridii, broaşte, scoici, melci şi alte crustacee care constituie farmecul bucătăriei franceze. Şi despre vinuri se poate să-i spun ceva şi despre coniac. Dar deocamdată îţi trimet cordiale salutări.

Nicu

* * *

BRAŞOV

Dlor Manole şi Adrian Cociu-Costieni
Bucureşti
Bdul I. C. Brătianu, et. 6

Vă trimetem distinsele noastre omagii. În schimb au intrat nemţii în diferite ţări neutre.

Gelu
Nicu
Melanie
10.V.40

Selecția completă și notele explicative au apărut în INFINITEZIMAL 9/2017
(comandă aici)

Share Button

Leave a Reply