MARȚI: Răpitorii. Sinopsis de film

O scriitoare spune: Abia aștept să scriem cu oamenii ăștia faini pentru proiectul de poezie do it fluid.

SCENA 1
Câțiva oameni pregătesc o răpire. Toate precauțiile pentru ca acțiunea să fie și fermă, și nevătămătoare.

SCENA 2
Răpitorii îi spun scriitoarei: „Vei rămâne cu noi patruzeci de zile. Nu te duci acasă, nu-ți vezi oamenii la care ții mult, o să plângi, o să fie greu, o să ne ameninți, o să ne dai în vileag, dar noi nu-ți facem nimic. Totuși uite ce-ți facem. Mai vorbim, ne mai plimbăm, citim poezie, vorbim despre tot și despre toate. Fără să jurăm pe nimic, încercăm să-ți arătăm tot ce ne-am pricepe noi să-ți arătăm pe lumea asta din care ar lipsi cuvântul… Care cuvânt? Zi tu care cuvânt.”
Scriitoarea plânge, amenință.
„Spune tu care cuvânt. Nu vrei să vezi cum arată lumea fără cuvântul…? Spune tu care cuvânt.”
Scriitoarea răspunde: „Nu știu fără care cuvânt lumea poate să arate cumva.”
Răpitorii: „Ba da, ba da! Lumea arată altfel fără cuvântul… Spune tu care cuvânt.”
Scriitoarea plângând: „Care cuvânt? Și ce rău v-a făcut? L-am spus eu? Ce mama mă-sii am spus?”
Răpitorii: „Ai spus așa: Abia aștept să scriem cu oamenii ăștia faini pentru proiectul de poezie do it fluid”.
Scriitoarea: „Da, și ce-am spus? Ce vă doare? Fluid? Ce vă doare? Cuvântul poezie? Brute! A, ne doare cuvântul proiect, suntem sanitarii limbii!”
Răpitorii: „Nu, uite, încercăm să vedem cum arată lumea fără cuvântul fain”.

SCENA 3
Scriitoarea plânge, se zbate, amenință.

SCENA 4
Răpitorii încearcă să o îmbuneze, să o facă să vorbească cu ei. Vor să o ia într-o excursie la Jurilocva. Nu la Jurilocva, la Jurilovca, în Deltă.  La Jurilovca e foarte frumos, e un sat de lipoveni, cu un mic port de unde cu barca se ajunge la Gura Portiței, trecând lacul Golovița. La un moment dat este și puțin stufăriș de unde saltă un pelican. Barcagiul conduce barca și tace. Când alte bărci trec în sens opus se fac unde pe apă ca niște mici valuri care clatină barca noastră și e foarte plăcut. Ajungem la Gura Portiței. Suntem pe o insulă mică, albă, făcută din mâl și din melci pisați, ere și ere. Oamenii fac plajă, mănâncă pește, se plătește cu cardul. La întoarcere iarăși lac, iarăși unde, iarăși stuf. Turiștii vin și pleacă cu bucurie. Soarele arde și vântul îți smulge părul din cap. Cineva a văzut un șarpe în apă. Drumul înapoi la București e obositor. La un moment dat pe drum e o cale ferată nesemnalizată și poți să-ți strici concediul. Scriitoarei îi e sete. Oprim pe marginea drumului și cumpărăm apă, biscuiți, și o zacuscă foarte interesantă cum n-am mai văzut în magazinele din București.

SCENA 5
București. Scriitoarea este foarte speriată, și pe bună dreptate.

SCENA 6
Pentru că scriitoarea refuză în continuare să vorbească cu ei, răpitorii s-au gândit să mai slăbească tensiunea și o duc la Muzeul Relațiilor Frânte. Instalații, mărturii, obiecte donate, contribuții biografice de la oameni de tot felul. Pe plăcuța de la intrare scrie: „Muzeul acesta este un demers internațional de explorare creativă având locații expoziționale itinerante. Este un spațiu fizic și virtual creat cu scopul de a împărtăși povești și de a revizita tărâmul abandonurilor noastre sufletești.“
Într-adevăr, scriitoarea începe să vorbească. Are opinii. Salută demersul curatorial și se arată încântată că există o preocupare și la noi în „zona asta”. Bineînțeles că s-au certat, ea cu răpitorii. Că răpitorilor nu le-a plăcut deloc muzeul.

SCENA 7
În ziua a 22-a este alertată poliția. Dar scriitoarea îi spune comisarului că îngrijorarea cunoscuților ei e fondată, dar că totul e în regulă.

SCENA 8
„Aș vrea să mă lăsați să plec. Am înțeles despre ce e vorba.”
Răpitorii răspund: „Mai stai. Lasă să treacă cele patruzeci de zile.”
Scriitoarea: „E absurd. Nu s-a schimbat nimic. Lumea e aceeași și cu, și fără cuvântul…”
Răpitorii: „Încearcă să te abții. Uite, acum e bine să taci.”

SCENA 9
Scriitoarea (în isterie): Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Oameni faini, locuri faine! Carte faină! Spectacol fain!

SCENA 10
Răpitorii spun: „Bine, du-te. Păstrează la tine contul ăsta bancar. După perioada oribilă în captivitate la noi trebuie să și plătești ceva. Oare ai să faci asta? De câte ori te trezești că spui cuvântul în absența căruia lumea ar arăta altfel, trimite-ne 60 de lei pe acest cont.”

Share Button

Leave a Reply