„Salomeea” de Oscar Wilde

traducere de Simona Gabriela Noapteș

* fragment *

[…]

(Intră Irod, Irodiada și restul curtenilor.)

IROD: Unde e Salomeea? Unde e prințesa? De ce nu s-a întors la banchet cum i-am cerut? Ah, iat-o!

IRODIADA: Nu trebuie să o privești. O privești tot timpul!

IROD: Luna e foarte stranie astă-seară. Nu-i așa că luna e foarte stranie astă-seară? Ai spune că e o femeie isterică, o femeie isterică în căutare de amanți peste tot. Este și goală, este complet goală. Norii caută să o îmbrace, dar ea nu-i lasă. Se leagănă printre nori ca o femeie beată… Sunt sigur că ea caută amanți… Nu-i așa că se leagănă ca o femeie beată? Ai zice că-i o femeie isterică, nu-i așa?

IRODIADA: Nu. Luna e luna și atât… Să intrăm. Nu ai nici o treabă aici.

IROD: Eu mai rămân. Manase, întinde covoarele aici. Aprinde făcliile. Aduceți mesele de fildeș și mesele de jasp. Aerul aici este savuros. Voi mai bea vin cu oaspeții mei. Pe ambasadorii lui Cezar trebuie să-i cinstim cum se cuvine.

IRODIADA: Nu pentru ei vrei tu să rămâi.

IROD: Dar aerul e savuros aici. Vino, Irodiada, oaspeții ne așteaptă. Ah! Am alunecat! Am aluncat pe sânge! E semn rău. E un semn foarte rău. De ce e sânge aici?… Și trupul acesta? Ce caută cadavrul acesta aici? Gândiți că sunt ca regele Egiptului care nu dă niciodată un banchet fără să arate un cadavru oaspeților săi? Cine e? Nu vreau să-l văd.

PRIMUL SOLDAT: Este căpitanul nostru, Sire. Este tânărul sirian pe care l-ați făcut căpitan acum trei zile.

IROD: N-am dat ordin să fie omorât.

AL DOILEA SOLDAT: S-a omorât singur, Sire.

IROD: De ce? Doar l-am făcut căpitan!

AL DOILEA SOLDAT: Nu știm, Sire. Dar s-a omorât singur.

IROD: Asta mi se pare straniu. Credeam că numai filosofii romani se omoară. Nu-i așa, Tigellin, că așa se întâmplă la Roma?

TIGELLIN: Sunt unii care fac asta, Sire. Stoicii. Sunt foarte grosolani. Oricum, sunt chiar ridicoli. Eu unul îi găsesc ridicoli.

IROD: Și eu. Este ridicol să te omori.

TIGELLIN: Râdem mult de ei la Roma. Împăratul chiar a scris un poem satiric despre ei. Îl recită peste tot.

IROD: Ah! A scris un poem satiric împotriva lor? Minunat! Poate să facă orice… E ciudat că s-a omorât tânărul sirian. Îmi pare rău. Da, îmi pare tare rău. Era frumos. Era cu adevărat foarte frumos. Ochii îi erau foarte seducători. Îmi aduc aminte că l-am văzut privind-o pe Salomeea astfel. De fapt, cred că a privit-o chiar prea mult.

IRODIADA: Mai sunt și alții care o privesc fără de măsură.

IROD: Tatal său a fost rege. Un rege al cărui regat l-am cucerit. Pe mama sa, regina, tu ai făcut-o sclava ta. Deși era aici ca oaspete. Din cauza asta eu l-am făcut căpitan. Îmi pare rău că a murit… Totuși, de ce ați lăsat cadavrul aici? Luați-l. Nu vreau să-l văd… luați-l de-aici… (soldații iau cadavrul.) E frig aici. Și bate vântul. Nu-i așa că bate vântul?

IRODIADA: Nu. Nu e deloc vânt.

IROD: Ba da, bate vântul… și aud în aer ceva ca o bătaie de aripi, ca bătaia unor aripi gigantice. Voi nu auziți?

IRODIADA: Eu nu aud nimic.

IROD: Nici eu nu mai aud. Dar am auzit. Era vântul, cu siguranță. A trecut. Dar aud iar. Voi nu auziți? Da, e întocmai ca o bătaie de aripi.

IRODIADA: Ți-am spus că nu-i nimic. Ești bolnav. Să intrăm.

IROD: Nu sunt bolnav. Fiica ta e bolnava. Chiar pare bolnavă. Niciodată n-am mai văzut-o atât de palidă.

IRODIADA: Ți-am spus să nu o mai privești.

IROD: Aduceți vinul. (Servitorii aduc vinul.) Salomeea, vino și bea cu mine puțin vin. Am aici un vin foarte prețios. Cezarul însuși mi l-a trimis. Înmoaie-ți buzele tale roșii în pahar, iar eu îl voi goli pe al meu imediat.

SALOMEEA: Nu îmi e sete, tetrarhule.

IROD: Auzi cum îmi răspunde fiica ta?

IRODIADA: Cred că are dreptate. De ce o privești tot timpul?

IROD: Aduceți fructe. (Sclavii aduc fructe.) Salomeea, vino și mănâncă fructe cu mine. Îmi place nespus să văd urma micilor tăi dinți în fructul mușcat. Mușcă tu o bucată din acest fruct și voi mânca eu restul.

SALOMEEA: Nu îmi e foame, tetrarhule.

IROD (către Irodiada): Iată cum ai crescut-o.

IRODIADA: Eu și fiica mea ne tragem dintr-o viță nobilă. Pe când bunicul tău păzea cămilele! Era un hoț!

IROD: Minți!

IRODIADA: Știi prea bine că ăsta e adevărul.

IROD: Salomeea, vino și stai alături de mine, îți voi da tronul mamei tale.

SALOMEEA: Nu sunt obosită, tetrarhule.

IRODIADA: E limpede ce crede despre tine.

IROD: Aduceți… ce vreau oare? Nu știu. Ah! Ah! Mi-am amintit…

VOCEA LUI YOKANAAN: A venit timpul! Ce am prevestit a venit, a spus Domnul. Iată ziua despre care v-am vorbit.

IRODIADA: Fă-l să tacă. Nu vreau sa-i aud vocea. Scuipă mereu numai ocări asupra mea.

IROD: N-a spus nimic rău despre tine. E chiar un mare profet.

IRODIADA: Nu cred în profeți. Nici un om nu poate spune ce se va întampla. Nimeni nu poate ști ce o să vină. Și mă insultă tot timpul. Eu cred că ție ți-e frică de el… știu sigur că ți-e frică de el.

IROD: Nu mi-e frică de el. Nu mi-e frică de nimeni.

IRODIADA: Ba da, îți e frică de el. Dacă nu ți-ar fi fost frică de el, l-ai fi dat evreilor care ți-l cer de mai bine de jumătate de an.

UN EVREU: De fapt, Sire, ar fi mai bine dacă ni l-ați da.

IROD: Atât despre asta. Știți deja răspunsul meu. Nu vreau să vi-l las vouă. E un om care l-a văzut pe Dumnezeu.

UN EVREU: Dar asta e imposibil. Ultimul care l-a văzut pe Dumnezeu a fost profetul Ilie.

ALT EVREU: Bine, nu știm nici măcar dacă profetul Ilie chiar l-a văzut pe Dumnezeu. Mai lesne de crezut e că a văzut umbra lui Dumnezeu.

AL TREILEA EVREU: Dumnezeu nu se ascunde niciodată. El se arată totdeauna întrupat în toate câte sunt. Dumnezeu e deopotrivă în rău și în bine.

AL PATRULEA EVREU: Nu trebuie să spui așa ceva. E o idee foarte periculoasă. Este o idee care vine din școlile din Alexandria unde se învață filosofia greacă. Iar grecii păgâni, nici măcar nu sunt circumciși.

AL CINCILEA EVREU: Nu ne e dat nouă să știm ce face Dumnezeu, căile sale ne sunt necunoscute. Poate că ceea ce noi luăm drept rau e, de fapt, binele, iar ceea ce noi luăm drept  bine e, de fapt, rău. Nimic nu se poate cunoaște. Tot ce trebuie e să ne supunem. Dumnezeu este foarte puternic. Îi strivește cu aceeași putere și pe cei slabi și pe cei puternici. Nu se îngrijește de nimeni.

PRIMUL EVREU: Este adevărat ce spui. Dumnezeu e cumplit. Îi strivește deopotrivă și pe cei slabi, și pe cei puternici de parcă ar măcina grâul în moară. Dar omul acesta nu l-a văzut niciodată pe Dumnezeu. Ultimul care l-a văzut a fost profetul Ilie.

IRODIADA: Fă-l să tacă. Mă întristează.

IROD: Dar eu am auzit că Yokanaan e chiar profetul Ilie.

UN EVREU: Așa ceva nu se poate. Au trecut mai mult de trei sute de ani de pe vremea profetului Ilie.

UN NAZARINEAN: Nu, eu sunt sigur că e profetul Ilie.

UN EVREU: Nu, nu este profetul Ilie.

VOCEA LUI YOKANAAN: Ziua a venit, ziua Domnului, iar eu aud pășind pe munți pe cel care va fi Mântuitorul lumii.

IROD: Ce înseamnă asta? Mântuitorul lumii?

TIGELLIN: E un nume pe care îl are Cezarul.

IROD: Dar Cezarul nu vine în Iudeea. Am primit chiar ieri scrisori de la Roma. Nu mi-a spus nimeni nimic despre asta. Tigellin, tu care ai fost la Roma iarna trecută, n-ai auzit nimic despre asta?

TIGELLIN: Sire, n-am auzit vorbindu-se nimic despre asta. Eu doar v-am explicat nume. Este unul dintre numele Cezarului.

IROD: Nu poate să vină. L-a răpus guta. Spun unii că picioarele lui arată ca niște picioare de elefant. Și în plus, mai sunt și motive politice. Cine părăsește Roma, pierde Roma. Nu o să vină. Dar dacă asta dorește, o să vină, doar el e stăpânul. Dar nu cred.

PRIMUL NAZARINEAN: Nu despre Cezar a vorbit profetul, Sire.

IROD: Nu despre Cezar?

PRIMUL NAZARINEAN: Nu, Sire.

IROD: Atunci despre cine?

PRIMUL NAZARINEAN: Despre Mesia care a venit.

UN EVREU: Mesia nu a venit.

PRIMUL NAZARINEAN: Ba da, a venit. Face miracole în tot ținutul.

IRODIADA: Oh! Oh! Miracole. Eu nu cred în miracole. Am văzut destule. (Către paj.) Evantaiul meu.

PRIMUL NAZARINEAN: Dar miracolele lui sunt adevărate. La o nuntă dintr-un mic oraș al Galileei, un orășel oarecare, a schimbat apa în vin. Mi-au spus chiar cei care au fost acolo. A mai vindecat doi leproși care stăteau la poarta Capernaumului, doar atingându-i.

AL DOILEA NAZARINEAN: Ba nu, nu leproși, ci doi orbi a vindecat la Capernaum.

PRIMUL NAZARINEAN: Ba nu, leproși. Dar a vindecat și orbi și a fost văzut pe un munte vorbind cu îngerii.

UN SADUCHEUU: Îngerii nu există.

UN FARISEU: Ba îngerii există. Ce nu cred eu e că acest om a vorbit cu ei.

PRIMUL NAZARINEAN: A fost văzut de o întreagă mulțime care trecea pe acolo.

UN SADUCHEU: Dar nu cu îngeri.

IRODIADA: Cât de mult mă deranjează acești oameni! Sunt proști. Sunt chiar proști. (Către paj) Evantaiul meu. (Pajul îi dă evantaiul.) Parcă ești rătăcit într-un vis. Nu trebuie să visezi. Numai bolnavii visează. (Îl lovește pe paj cu evantaiul.)

AL DOILEA NAZARINEAN: Și mai e și minunea cu fiica lui Jair.

PRIMUL NAZARINEAN: Da, așa e. E sigur. Acesta nu poate fi negată.

IRODIADA: Oamenii ăștia sunt nebuni. Prea mult au privit luna. Poruncește-le să tacă.

IROD: Dar care e minunea cu fiica lui Jair?

PRIMUL  NAZARINEAN: Fiica lui Jair era moartă. Și el a înviat-o.

IROD: Are o asemenea putere?

PRIMUL NAZARINEAN: Da, sire. Face asta.

IROD: Nu-mi place că face asta. Îi interzic. Nu îi permit să învie morții. Trebuie să-l căutați pe acest om și să-i spuneți că nu-i dau voie să mai învie morții. Unde se află el acum?

AL DOILEA NAZARINEAN: Este peste tot, Sire, dar nu-i ușor de găsit.

UN EVREU: E limpede că nu e Mesia, dacă e în Samaria. Nu la samarineni trebuie să vină Mesia. Samarinenii sunt blestemați. Ei nu aduc niciodată ofrande la templu.

AL DOILEA NAZARINEAN: A plecat din Samaria acum câteva zile. Eu cred că e aproape de Ierusalim acum.

PRIMUL NAZARINEAN: Ba nu, nu e acolo. Eu tocmai ce am venit de la Ierusalim și acolo nu s-a mai auzit nimic de el de două luni de zile.

IROD: Nu asta contează acum. Dar trebuie să-l găsiți și să-i spuneți din partea mea că nu mai are voie să învie morții. Să schimbe apa în vin, să vindece orbii și leproșii… fie. N-am nimic de spus aici. Chiar cred că face bine să-i vindece pe leproși. Dar să învie morții nu-i dau voie… Asta ar fi îngrozitor! Ce ne-am face dacă s-ar întoarce morții.

VOCEA LUI YOKANAAN: Ah! Nerușinata! Stricata! Ah! Fiică a Babilonului cu ochi de aur și pleoapele aurite! Domnul Dumnezeu a spus să te arăți mulțimii, iar oamenii să te omoare cu pietre…

IRODIADA: Fă-l să tacă.

VOCEA LUI YOKANAAN: Și căpitanii de oști să o străpungă cu săbiile lor și să o strivească sub scuturi.

IRODIADA: Ce nemernic!

VOCEA LUI YOKANAAN: Numai așa voi șterge spurcăciunile de pe fața pământului, iar femeile vor învăța să nu facă aceleași nelegiuiri.

IRODIADA: Îl auzi cum vorbește despre mine? Îi permiți să-ți insulte astfel soția?

IROD: Dar nici nu a rostit numele tău.

IRODIADA: Ce treabă are asta? Știi bine că pe mine caută să mă ponegrească. Iar eu sunt soția ta, nu-i așa?

IROD: Da, scumpă și demnă Irodiadă, ești soția mea și ai început prin a fi soția fratelui meu.

IRODIADA: Tu m-ai smuls din brațele lui!

IROD: De fapt, am fost doar mai puternic… Dar să nu vorbim despre asta. Nu vreau să vorbesc despre asta. Numai din acest motiv a spus profetul lucrurile astea îngrozitoare. Poate ni se va întâmpla ceva rău din cauza asta. Să nu mai vorbim… Nobilă Irodiadă, să nu ne uităm musafirii. Toarnă-mi să beau, iubita mea. Umple cu vin marile cupe de argint și marile cupe de sticlă. Vreau să beau în cinstea Cezarului. Romanii sunt oaspeții noștri. Să bem în sănătatea Cezarului.

TOȚI: Cezar! Cezar!

IROD: Nu găsești și tu că fiica ta e palidă?

IRODIADA: Și de-ar fi să fie, nu-i treaba ta.

IROD: Niciodată nu am mai văzut-o atât de palidă.

IRODIADA: Nu trebuie să o privești.

VOCEA LUI YOKANAAN: Și în ziua aceea soarele se va face negru ca un sac de păr, luna va deveni roșie ca sângele, stelele din ceruri vor cădea pe pământ cum cad smochinele verzi dintr-un smochin și regii pământului se vor înfricoșa.

IRODIADA: Ah! Ah! Tare mi-ar plăcea să văd cu ochii mei ziua despre care vorbește, când luna o să fie roșie ca sângele și când stelele vor cădea pe pământ ca smochinele verzi. Profetul vorbește ca un om beat… dar nu pot să-i sufăr glasul. Îi urăsc vocea. Poruncește-i să tacă.

IROD: Nu. Nu înțeleg ce spune, dar ar putea fi semn rău.

IRODIADA: Eu nu cred în semne. Vorbește ca un om beat.

IROD: Poate că e îmbătat de vinul lui Dumnezeu.

IRODIADA: Care-i vinul lui Dumnezeu? Și din ce vie e stors? Din ce teasc îl putem lua?

IROD (fără să o scape pe Salomeea din ochi): Tigellin, când ai fost la Roma, împăratul a vorbit despre…

TIGELLIN: Despre ce, Sire?

IROD: Despre ce? Ah! Ți-am pus o întrebare, nu-i așa? Am uitat ce voiam să aflu.

IRODIADA: Încă o privești pe fiica mea. Nu trebuie să o privești. Ți-am mai spus asta.

IROD: Tu nu spui decât asta.

IRODIADA: Și o repet.

IROD: Și refacerea templului despre care am vorbit atât, va mai avea loc? O să mai facem ceva? Se spune parcă despre vălul sanctuarului că ar fi dispărut.

IRODIADA: Chiar tu l-ai luat. Vorbești aiurea. Nu mai vreau să rămân aici. Să intrăm.

IROD: Salomeea, dansează pentru mine.

IRODIADA: Nu vreau să danseze.

SALOMEEA: N-am niciun chef să dansez, tetrarhule.

IROD: Salomeea, fiică a Irodiadei, dansează pentru mine.

IRODIADA: Las-o-n pace!

IROD: Îți poruncesc să dansezi, Salomeea.

SALOMEEA: Nu o să dansez, tetrarhule.

IRODIADA (râzând): Vezi ce mult te ascultă!

IROD: Și ce-mi pasă dacă o să danseze sau nu. Nu-i nimic. Sunt fericit astă-seară. Sunt foarte fericit. Niciodată n-am mai fost atât de fericit.

PRIMUL SOLDAT: Are chipul întunecat tetrarhul. Nu-i așa?

AL DOILEA SOLDAT: E întunecat la chip tetrarhul.

IROD: Și de ce n-aș fi fericit? Cezarul, stăpânul lumii, mă iubește nespus. Tocmai mi-a trimis cadouri foarte prețioase. Și mi-a promis că îl va chema la Roma pe regele Capadociei, dușmanul meu. Poate chiar o să-l crucifice la Roma. Cezarul poate face tot ce vrea. Doar e stăpânul a toate. Vedeți bine, am toate motivele să fiu fericit. Nimic pe lume n-ar putea să-mi umbrească fericirea.

VOCEA LUI YOKANAAN: Va sta pe tronul său. Va fi înveșmântat în purpură și în stacojiu. În mână va ține o cupă de aur plină de cuvintele lui blestemate. Și îngerul Domnului îl va lovi. Îl vor mânca viermii.

IRODIADA: Auzi ce spune despre tine? Că te vor mânca viermii.

IROD: Nu despre mine vorbește. Nu spune niciodată nimic de mine. Despre regele Capadociei vorbește el, care este dușmanul meu. Pe acela îi vor mânca viermii. Nu-i vorba despre mine. Niciodată n-am spus nimic rău legat – numai că mă fac vinovat că i-am luat soția fratelui meu. Poate că are dreptate. Până la urmă ești stearpă.

IRODIADA: Eu sunt stearpă, eu? Spui asta tocmai tu care o privești tot timpul pe fiica mea, tu care i-ai cerut să-ți danseze pentru plăcerea ta? E absurd să spui una ca asta! Eu am un copil. Tu n-ai avut niciodată nici unul nici măcar de la sclavele tale. Tu ești cel sterp, nu eu.

IROD: Taci! Îți spun că ești stearpă. Nu mi-ai făcut nici un copil, iar profetul spune că între noi nu e o adevărată căsătorie. Spune că e un incest, o căsătorie care nu aduce decât nenorocire… Mi-e teamă să nu aibă dreptate. Sunt sigur că are dreptate. Dar să nu vorbim acum despre asta. Acum vreau doar să fiu fericit. De fapt, chiar sunt. Sunt peste măsură de fericit. Nimic nu-mi lipsește.

IRODIADA: Sunt și eu fericită că te simți atât de bine în astă-seară. Nu-ți stă în fire. Dar e târziu. Să intrăm. Nu uita că trebuie să plecăm la vânătoare la răsăritul soarelui. Pe trimișii Cezarului trebuie să-i cinstim cum se cuvine, nu-i așa?

AL DOILEA SOLDAT: Tetrarhul are chipul întunecat.

PRIMUL SOLDAT: Da, are chipul întunecat.

IROD: Salomeea, Salomeea, dansează pentru mine. Te implor să dansezi pentru mine. Astă-seară sunt trist. Da, sunt peste măsură de trist astă-seară. Când am intrat aici, am alunecat pe sânge, iar asta e semn rău. Și am auzit, sunt sigur că am auzit, o bătaie de aripi în aer, bătaia unor aripi gigantice. Nu știu ce poate să însemne acest lucru… Sunt trist astă-seară. Așa că dansează pentru mine. Dansează pentru mine, Salomeea, te rog. Dacă dansezi pentru mine poți să-mi ceri orice-ți dorești și îți voi da. Da, dansează pentru mine, Salomeea, și îți voi da tot ce-mi ceri, fie și jumătate din regat.

SALOMEEA (ridicându-se): Îmi vei da tot ce am să-ți cer?

IRODIADA: Nu dansa, fiica mea.

IROD: Tot, chiar de mi-ai cere și jumătate din regat.

SALOMEEA: Juri, tetrarhule?

IROD: Jur, Salomeea.

IRODIADA: Fiica mea, nu dansa.

SALOMEEA: Pe ce juri, tetrarhule?

IROD: Jur pe viața mea, pe coroana mea, pe ochii mei. Tot ce vei vrea îți voi da, fie și jumătate din regat, dacă vei dansa pentru mine. Oh! Salomeea, Salomeea, dansează pentru mine.

SALOMEEA: Ai jurat, tetrarhule.

IROD: Am jurat, Salomeea.

SALOMEEA: Orice aș cere, chiar și jumătate din regat?

IRODIADA: Nu dansa, fiica mea.

IROD: Fie și jumătate din regat. Ai fi foarte frumoasă regină, Salomeea. De ți-ar plăcea, cere-mi jumătate din regat. Nu-i așa că ar fi foarte frumoasă regină?… Ah! E frig aici! Bate un vânt foarte rece și aud…de ce oare aud în aer bătaia unor aripi? Oh! Ai putea să spui că e o pasăre, o pasăre mare și neagră, care plutește deasupra terasei. De ce nu pot oare să o văd? Bătaia aripilor sale e cumplită. Vântul stârnit de aripile sale e cumplit. Este un vânt rece… Ba nu, nu e deloc frig aici. Ba e chiar foarte cald. E prea cald. Asud. Turnați-mi apă pe mâini. Dați-mi zăpadă să mănânc. Desfaceți-mi pelerina. Repede, repede, dați-mi jos pelerina… Nu. Lăsați-o. Coroana îmi face rău, coroana mea de trandafiri. Parcă sunt făcute din foc aceste flori. Mi-au ars fruntea. (Își smulge coroana de pe cap și o aruncă pe masă.) Ah! În sfârșit, respir. Ce roșii sunt petalele lor. Par niște pete de sânge pe o față de masă. Dar asta nu înseamnă nimic. Nu trebuie să căutăm înțelesuri ascunse în tot ce vedem. Asta face viața imposibilă. Mai bine am spune că petele de sânge sunt la fel de frumoase ca petalele de trandafiri. Ar fi mai potrivit să spunem așa… Dar să nu mai vorbim deloc despre asta. Acum sunt fericit. Am dreptul să fiu fericit, nu-i așa? Fiica ta va dansa pentru mine. Nu-i așa că vei dansa pentru mine, Salomeea? Ai promis că vei dansa pentru mine.

IRODIADA: Eu nu vreau să danseze.

SALOMEEA: Voi dansa pentru tine, tetrarhule.

IROD: Tu auzi ce spune fiica ta? O să danseze pentru mine. Bine faci, Salomeea, să dansezi pentru mine. Și după ce vei dansa, nu uita să-mi ceri orice dorești. Tot ce-mi vei cere îți voi da, fie și jumătate din regat. Am jurat doar, nu-i așa?

SALOMEEA: Ai jurat, tetrarhule.

IROD: Și nu mi-am încălcat niciodată cuvântul dat. Nu sunt dintre aceia care nu-și respectă promisiunile. Nu știu să mint. Sunt sclavul cuvântului meu, iar cuvântul meu este cuvântul unui rege. Regele Capadociei minte tot timpul, dar el nu este rege cu adevărat. El este un laș. Îmi și datorează bani pe care nu mai poate să mi-i înapoieze. Mi-a insultat solii. A spus lucruri supărătoare. Dar Cezarul îl va crucifica la Roma. Sunt sigur că Cezarul îl va crucifica. Dacă nu se va întâmpla asta, tot îl vor mânca viermii. Profetul a prezis. Ei bine! Salomeea, ce mai aștepți?

SALOMEEA: Îi aștept pe sclavii mei să-mi aducă parfumuri, cele șapte văluri și să-mi dea jos sandalele.

(Sclavii aduc parfumurile, cele șapte văluri și îi dau jos sandalele Salomeei.)

IROD: Ah! Vei dansa în tălpile goale! Ce bine! Ce bine! Tălpile tale goale vor părea niște porumbei albi. Seamănă cu niște flori mici și albe care dansează într-un copac… Ah! Nu. O să danseze în sânge! E sânge pe jos. Nu vreau să danseze în sânge. Ar fi un semn foarte rău.

IRODIADA: Și ce-ți pasă dacă o să danseze în sânge? Ai călcat chiar tu în el…

IROD: Ce-mi pasă? Ah! Priviți luna! S-a făcut roșie. S-a făcut roșie ca sângele. Ah! Prezicerea profetului e adevărată. A spus că luna va deveni roșie ca sângele. Nu-i așa că a prezis asta? Doar l-ați auzit cu toții. Luna a devenit roșie ca sângele. Nu vedeți?

IRODIADA: Văd, cum să nu? Iar stele cad pe pământ ca smochinele, nu-i așa? Iar soarele se face negru ca un sac de păr, și toți regii pământului se înfricoșează. Cel puțin asta vedem. Măcar o dată profetul a avut dreptate. Regii pământului se înfricoșează… În sfârșit, să intrăm. Ești bolnav. Se va auzi la Roma că ești nebun. Îți spun eu, hai să intrăm.

VOCEA LUI YOKANAAN: Cine e acela care vine din Edom, care vine din Bozrah cu veșmântul de purpură; care strălucește în frumusețea veșmintelor sale și care pășește cu o forță atotputernică? De ce îți sunt veșmintele pătate cu roșu?

IRODIADA: Să intrăm. Vocea acestui om mă înnebunește. Nu vreau ca fiica mea să danseze în timp ce el țipă în halul ăsta. Oricum, nu vreau să danseze deloc.

IROD: Nu te ridica, soția mea, regina mea, nu ajută la nimic. Nu voi intra până când nu va dansa.

IRODIADA: Nu dansa, fiica mea.

SALOMEEA: Sunt gata, tetrarhule.

(Salomeea dansează dansul celor șapte văluri.)

IROD: Ah! E minunat! Minunat! Vezi că fiica ta a dansat pentru mine? Apropie-te, Salomeea! Vino ca să-ți pot oferi răsplata. Ah! Eu le plătesc bine pe dansatoare. Pe tine te voi plăti înmiit. Îți voi da tot ce-mi ceri. Ce vrei tu, spune-mi?

SALOMEEA (în genunchi): Vreau să mi se aducă pe o tavă de argint…

IROD (râzând): Pe o tavă de argint? Sigur că da. E încântătoare, nu-i așa? Ce vrei să ți se aducă pe tava de argint, draga și frumoasa mea Salomeea, ție, care ești cea mai frumoasă dintre toate fiicele Iudeii? Ce ai dori să ți se aducă pe o tavă de argint? Spune-mi. Îți voi da tot ce pot. Toate bogățiile mele sunt și ale tale. Ce să fie, Salomeea?

SALOMEEA (ridicându-se): Capul lui Yokanaan.

IRODIADA: Ah! E perfect așa, fiica mea.

IROD: Nu, nu.

IRODIADA: Foarte bine ai spus, fiica mea.

IROD: Nu, nu, Salomeea. Nu îmi cere asta. Nu o asculta pe mama ta. Îți dă mereu numai sfaturi proaste. Nu trebuie să o asculți.

SALOMEEA: Nu de mama ascult eu. E dorința mea să cer capul lui Yokanaan pe o tavă de argint. Ai jurat, Irod. Nu uita că ai jurat.

IROD: Știu. Am jurat pe zeii mei. O știu prea bine. Dar te implor, Salomeea, cere-mi altceva. Cere-mi jumătate din regat și ți-o voi da. Dar nu-mi cere ceea ce tocmai ai cerut.

SALOMEEA: Îți cer capul lui Yokanaan.

IROD: Nu, nu vreau asta.

SALOMEEA: Dar ai jurat, Irod.

IRODIADA: Da, ai jurat. Te-a auzit toată lumea. Ai jurat de față cu noi toți.

IROD: Taci, nu cu tine vorbesc.

IRODIADA: Fiica mea are dreptate când cere capul acestui om. A scuipat ocări asupra-mi. A spus lucruri îngrozitoare despre mine. Se vede că-și iubește mult mama. Nu te lăsa, fiica mea. A jurat doar, a jurat.

IROD: Taci. Nu mai vorbi cu mine… Să vedem, Salomeea, trebuie să fii înțeleaptă, nu-i așa? Nu-i așa că trebuie să fii înțeleaptă? N-am fost niciodată aspru cu tine. Te-am iubit întotdeauna… poate chiar prea mult. Hai, nu-mi cere asta. E cumplit, e înspăimântător să-mi ceri așa ceva. Ba chiar nici nu cred că ai vorbit serios. Țeasta unui om decapitat este un lucru respingător, nu-i așa? Nu-i un lucru pe care să-l vadă o fecioară. Ce plăcere poate să-ți ofere? Nici una. Nu, nu, tu nu vrei asta… Ascultă-mă o clipă. Am un smarald, un smarald rotund uriaș pe care mi l-a trimis favoritul lui Cezar. Dacă privești prin acest smarald, poți să vezi lucruri care se întâmplă la o distanță foarte mare. Chiar și Cezarul însuși are unul pentru când merge în arenă. Dar al meu este cu mult mai mare. Știu sigur că este mai mare. Este cel mai mare smarald din lume. Nu-i așa că îl vrei? Cere-mi-l și ți-l voi da.

SALOMEEA: Eu vreau capul lui Yokanaan.

IROD: Nu mă asculți, tu nu mă asculți. În sfârșit, lasă-mă să vorbesc, Salomeea.

SALOMEEA: Capul lui Yokanaan.

IROD: Nu, nu vrei asta. Îmi spui asta numai ca să te răzbuni pe mine pentru că te-am privit toată seara. Ei bine, da, te-am privit toată seara. Frumusețea ta m-a tulburat. Frumusețea ta m-a tulburat cumplit și te-am privit prea mult. Dar nu o s-o mai fac. Nu trebuie să privim nici lucrurile, nici oamenii. Trebuie să privim numai în oglinzi. Pentru că oglinzile nu ne arată decât măști… Oh! Oh! Aduceți vin, mi-e sete… Salomeea, Salomeea, să fim buni unul cu celălalt. Hai… ce voiam să spun? Ce aveam în minte? Ah, mi-am amintit!… Salomeea! Nu, uite, vino mai aproape de mine. Mi-e teamă că n-ai să mă înțelegi… Salomeea, știi tu oare păunii mei albi, frumoșii mei păuni albi, care se plimbă prin grădină  printre mirt și chiparoșii înalți? Ciocurile le sunt aurite și grăunțele pe care le mănâncă sunt și ele aurite, iar ghearele le sunt vopsite în purpuriu. Ploaia vine la strigătul lor și când își desfac cozile luna se arată pe cer. Merg în pereche printre chiparoși și tufele negre de mirt și fiecare e păzit de către un sclav. Uneori zboară dincolo de copaci și alteori dorm în iarbă pe malul lacului. Nu există pe lume păsări la fel de minunate. Nici un rege din lume nu mai are niște păsări la fel de frumoase. Sunt sigur că nici măcar Cezarul nu are. Ei bine, îți voi da cincizeci de păuni. Te vor urma pretutindeni și în mijlocul lor vei fi ca luna înconjurată de un nor mare și alb… o să ți-i dau pe toți. Nu am decât o sută, nu mai e rege pe pământ care să aibă păuni ca ai mei, dar ți-i dau pe toți… numai să mă dezlegi de promisiune și să nu-mi ceri ceea ce mi-ai cerut. (Golește paharul cu vin.)

SALOMEEA: Dă-mi capul lui Yokanaan.

IRODIADA: Foarte bine spui, fata mea! Ești de-a dreptul caraghios cu păunii tăi.

IROD: Tu să taci! Mereu țipi. Țipi ca un animal de pradă. Nu trebuie să țipi așa. Vocea ta mă obosește. Taci, îți spun să taci… Salomeea, gândește-te bine ce faci. Acest om este poate trimisul lui Dumnezeu. Sunt sigur de asta. Este un om sfânt. A fost atins de mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a sădit pe limbă cuvinte cumplite. În palat și deopotrivă în pustiu, Dumnezeu îi este mereu alături… sau cel puțin, e posibil să fie așa. Nu se știe, dar se poate ca Dumnezeu să fie pentru el și cu el. Și dacă el ar muri, m-ar putea lovi pe mine o nenorocire. Oricum, a spus că în ziua morții lui, nenorocirea va da și peste altcineva. Numai despre mine poate fi vorba. Amintește-ți, am alunecat pe sânge când am venit aici. Și am auzit o bătaie de aripi în aer, bătaia unor aripi gigantice. Sunt semne foarte rele. Și au mai fost și altele. Sunt sigur că au mai fost și altele, ascunse ochilor mei. Ei bine, Salomeea, vrei să se abată o nenorocire asupra-mi? Nu vrei asta. În sfârșit, ascultă-mă.

SALOMEEA: Dă-mi capul lui Yokanaan.

IROD: Vezi că nu mă asculți. Fii liniștită. Eu unul sunt liniștit. Sunt întru totul liniștit. Ascultă. Am în palat bijuterii ascunse pe care nici chiar mama ta nu le-a văzut, bijuterii cu totul nemaivăzute. Am un colier făcut din patru șiraguri de perle. Sunt niște luni înșirate pe raze de argint. Parcă sunt cincizeci de luni prizoniere într-o plasă de aur. O regină l-a purtat pe albul de fildeș al sânilor ei. Tu, când îl vei purta, vei fi la fel de frumoasă ca o regină. Am ametiste de două feluri. Unul care e negru ca vinul, altul roș ca vinul îndoit cu apă. Topaze galbene ca ochii de tigru, topaze trandafirii ca ochii porumbeilor, topaze verzi ca ochii de pisică. Opale care ard mereu cu o flacără rece, opale care întunecă mințile și care se tem de tenebre. Onicși care seamănă cu ochii unei moarte. Pietre ale lunii care se schimbă odată cu ea și care devin palide la lumina soarelui. Safire mari cât ouăle și albastre ca florile. Marea e prinsă înăuntrul lor, iar luna nu vine niciodată să tulbure albastrul valurilor sale. Am crizolite și berile, și crizopraze și rubine. Am sardonix și hiacint și calcedonie și pe toate, pe toate ți le-aș dărui, și altele în plus de mi-ai cere. Regele Indiei tocmai ce mi-a trimis patru evantaie făcute din pene de papagal, iar regele Numidiei, o haină din pene de struț. Am un cristal pe care nici un ochi de femeie nu trebuie să-l vadă, ba chiar nici tinerii bărbați, decât după ce au fost biciuiți. Într-o casetă de sidef am trei peruzele minunate. Când le porți pe frunte îți imaginezi lucruri care nici nu există pe lume și când le porți în mână poți să faci o femeie să devină stearpă. Comori neprețuite. Comori nespus de valoroase. Și nu e tot. Într-o casetă de abanos am două cupe de chihlimbar care zici că-s două mere de aur. Dacă un dușman toarnă otravă în ele, devin ca două mere de argint. Într-un cufăr împodobit cu ambră am sandale încrustate cu sticlă. Am mantii din țara chitailor, brățări împodobite cu granat și cu jad, aduse din orașul de pe Eufrat… Ce poți să vrei mai mult de-atât, Salomeea? Spune-mi un lucru pe care ți-l dorești mai mult și ți-l voi da. Tot ce-mi ceri îți voi da, în afară de un singur lucru. Tot ce-i al meu pot să-ți dau, dar nu și viața unui om. Am să-ți dau mantia marelui preot. Am să-ți dau vălul din sanctuar.

EVREII: Oh! Oh!

SALOMEEA: Dă-mi capul lui Yokanaan.

IROD (căzând în scaun): Dați-i ce vrea. Chiar e fiica mamei sale. (Primul soldat se apropie. Irodiada ia de pe degetul tetrarhului inelul morții si i-l dă soldatului care i-l duce repede călăului. Călăul pare înspăimântat.). Cine mi-a luat inelul? Aveam la mâna dreaptă un inel. Cine mi-a baut vinul? Era vin în cupa mea. Era plină cu vin. Cine l-a băut? Oh! Sunt sigur că asupra cuiva se va abate o nenorocire. (Călăul coboară în temniță.) Ah! De ce mi-am dat cuvântul? Regii nu trebuie să-și dea niciodată cuvântul. Dacă nu și-l păstrează e îngrozitor. Dacă și-l respectă, e cumplit…

IRODIADA: Cred că fiica mea a făcut un lucru bun.

IROD: Sunt sigur că se va întâmpla o nenorocire.

SALOMEEA (Se apleacă spre temniță și ascultă): Nici un zgomot. Nu aud nimic. De ce nu țipă, omul acesta? Ah! Dacă cineva ar vrea să mă omoare, aș țipa, m-aș zbate, nu aș vrea să sufăr… lovește, lovește, Naaman, lovește când îți spun… Nu, nu aud nimic. E o tăcere înspăimântătoare. Ah! Ceva a căzut pe jos. Am auzit cum a căzut ceva. Sabia călăului. Acestui sclav îi e frică. Și-a lăsat sabia să cadă. N-a îndrăznit să-l omoare. E un laș acest sclav. Trebuie să trimitem soldații. (Îl vede pe pajul Irodiadei și îi spune:) Vino aici. Ai fost prietenul acestuia care tocmai s-a omorât, nu-i așa? Nu sunt destui morți? Spune soldaților să coboare în temniță și să-mi aducă ce-i al meu. (Pajul se dă înapoi. Către soldați:) Veniți aici, soldați! Coborâți în această temniță și aduceți-mi capul acestui om. (Soldații se dau și ei înapoi.) Tetrarhule, tetrarhule, poruncește soldaților tăi să îmi aducă, așa cum am cerut, capul lui Yokanaan. (Un braț puternic și negru, brațul călăului, scoate din temniță, pe o tavă de argint, capul lui Yokanaan. Salomeea îl zărește. Irod își ascunde fața cu mantia. Irodiada zâmbește și-și face vânt cu evantaiul. Nazarinenii îngenunchează și încep să se roage.) Ah! N-ai vrut să mă lași să-ți sărut gura, Yokanaan. Ei bine, o voi săruta acum. O voi mușca așa cum muști cu dinții un fruct copt. Da, o să-ți sărut gura, Yokanaan. Ți-am spus doar, nu-i așa? Ți-am spus. Ei bine, chiar acum o sărut… Dar de ce nu mă privești, Yokanaan? Ochii tăi care erau atât de cumpliți, atât de aprigi și plini de asprime, ochii tăi sunt închiși acum. De ce sunt închiși? Deschide ochii! Ridică-ți pleoapele, Yokanaan. De ce nu mă privești? Îți e frică de mine, Yokanaan, și nu vrei să mă privești?… și limba ta, care era ca un șarpe roșu mustind de otravă, nu se mai mișcă acum? De ce nu mai spune nimic acum, Yokanaan, vipera roșie care și-a vărsat veninul peste mine? E ciudat, nu-i așa? Cum se face că vipera nu mai mușcă?… Nu m-ai vrut, Yokanaan. M-ai gonit. Mi-ai spus lucruri dureroase. Te-ai purtat cu mine cum te porți cu o curtezană, cu o femeie ușoară, cu mine, Salomeea, fiica Irodiadei și prințesă a iudeilor. Ei bine, Yokanaan, eu încă trăiesc, dar tu ești mort, iar capul tău e al meu acum. Pot să fac cu el tot ce poftesc. Pot să-l dau câinilor sau păsărilor cerului. Ce nu vor termina câinii va rămâne păsărilor… Ah! Yokanaan, Yokanaan, tu ai fost singurul bărbat pe care l-am iubit. Toți ceilalți numai mă dezgustau. Dar tu, tu erai frumos. Trupul tău era o coloana de fildeș pe un soclu de argint. Era o grădină plină de porumbei și de crini de argint. Un turn de argint împodobit cu scuturi de aur. Nimic pe lume nu era mai alb decât trupul tău. Nimic pe lume mai negru decât părul tău. În lumea întreaga nu era nimic mai roșu decât gura ta. Gura ta, o cădelniță care răspândea parfumuri stranii, iar când te priveam, urechile îmi auzeau o muzică stranie. Ah, de ce nu m-ai privit, Yokanaan? Ți-ai ascuns fața în spatele mâinilor și cuvintelor tale de ocară. Te-ai legat la ochi cu pânza celui care dorește sa-l vadă pe dumnezeul lui. Ei bine, Yokanaan, tu l-ai văzut pe dumnezeul tău, dar pe mine, Yokanaan, pe mine… tu nu m-ai văzut. Dacă m-ai fi văzut, m-ai fi iubit. Eu te-am văzut, te-am văzut, Yokanaan, și te-am iubit. Oh! Cât te-am iubit! Și te iubesc încă, Yokanaan. Numai pe tine te iubesc… mi-e sete de frumusețea ta. Mi-e foame de trupul tău. Și nici vinul, nici fructele nu-mi pot potoli pofta. Ce mă fac eu acum, Yokanaan? Nici toate fluviile și nici apele cele mari nu-mi pot stinge patima. Eram o prințesă, și tu m-ai disprețuit. Eram o fecioară, tu mi-ai furat fecioria. Eram neprihănită, și tu mi-ai umplut venele cu foc… Ah! Ah! De ce nu m-ai privit, Yokanaan? Dacă m-ai fi privit, m-ai fi iubit. Știu prea bine că m-ai fi iubit, iar misterul iubirii e mai mare decât misterul morții. Nu trebuie să privești decât iubirea.

IROD: E îngrozitoare fiica ta, e cu adevărat îngrozitoare. E o mare crimă ce a făcut ea. Sunt sigur că e un mare păcat împotriva lui Dumnezeu.

IRODIADA: Sunt întru totul de acord cu ce a făcut fiica mea și vreau să rămân aici.

IROD (ridicându-se): Ah!…! Vino! Nu vreau să mai rămân aici! Vino când îți spun. Sunt sigur că se va întâmpla o nenorocire. Manasse, Issachar, Ozias, stingeți făcliile. Nu vreau să privesc așa ceva. Nu vreau ca lucrurile astea sa mă privească pe mine. Stingeți făcliile. Ascundeți luna. Ascundeți stele! Noi să ne ascundem în palat, Irodiada. Începe să-mi fie frică.

(Sclavii sting făcliile. Stelele dispar. Un nor mare și negru acoperă luna în întregime. Scena devine întunecată. Tetrarhul începe să urce scările.)

VOCEA SALOMEEI: Ah! Ți-am sărutat gura, Yokanaan, Ți-am sărutat gura. Pe buzele tale am găsit un gust amar. Să fie acesta gustul sângelui?… Dar poate că e gustul iubirii. Se spune că iubirea are un gust amar… dar ce contează? Ce contează? Ți-am sărutat gura, Yokanaan, ți-am sărutat gura.

(O rază cade pe Salomeea și o luminează.)

IROD (întorcându-se și văzând-o pe Salomeea): Omorâți-o pe femeia aceasta.

(Soldații se năpustesc asupra ei și o strivesc sub scuturile lor pe Salomeea, fiica Irodiadei, Prințesă a Iudeii.)

Textul complet a apărut în INFINITEZIMAL 8 (2016)
#femininul

Lucas Cranach cel Bătrân, Salome (c. 1530) (detaliu)

Textul a fost scris de Oscar Wilde în franceză, în 1891, la Paris. Versiunea în engleză avea să apară trei ani mai târziu. Salomeea lui Richard Strauss preia traducerea în germană a lui Hedwig Lachmann, având prima reprezentație în 1905 la Dresda. Tăcerile textului lui Oscar Wilde și scenele de nespus (momentul „Dansului celor șapte văluri”) sunt articulate de o sonoritate densă, înaltă, puternică, anunțând prăbușirea în voluptatea morții. În limba română, Salomeea apare în 1967, la Editura pentru Literatură Universală, în traducerea lui Andrei Bantaș. Infinitezimal a îndrăznit o traducere nouă, pentru plăcerea străbaterii prin incandescența textului franțuzesc al lui Oscar Wilde. (S. G. N.)

Share Button

Leave a Reply