Se publică textele acestea ale lui Tudor Haschke-Marinescu sub denumirea generică de carte de poezie conform unui criteriu de adevăr poetic care-ți mai dă o bucurie în ziua de azi: poetul face tot ce poate să nu se bage în poezia lui. Mai bine spus, nu face nimic, stă deoparte. Poate că niciunul dintre obiectele familiare nouă până la scărpinat ale poeziei contemporane nu lipsește din acest debut al Tudor Haschke-Marinescu, dar n-au pe ele necazul lor de biografie și eșapament. Și, culmea, cărticica e plină cu fragmente de jurnal, unul din 1981, de copil, și celălalt din 2021, de pictor, și tot de pictor sunt și textele de poezie, dar vedeți bine, niciunul de poet. Deci pe acolo e poetul. Nu pe aici.
Tudor Haschke-Marinescu publică fragmente de jurnal de copil nu ca să ne arate cruditatea nostimă a vorbirii copilărești, trucul perfect pentru o poezie care imediat așteaptă să fie catalogată de naivă, deci parodică, deci tâmpită, deci adorabilă, ci tocmai ca să răsară în cartea cu poezii privirea din care lipsește subiectul. Fragmentele de jurnal de om mare, de pictor, n-au nicio strategie, ele sunt asemenea jurnalului de copil, din care subiectul iese din joc. (S-vP, Despre poezie, postfață la Nut și feder)
§
Sâmbătă, 21 august 2021, am revenit din nou la Tescani, în tabăra de pictură. Am ajuns târziu, la 10 seara. Farfuria mea cu mâncare mă aștepta în salonul conacului, răcită. Drumul a fost obositor, am nevoie de ochelari pentru distanță. Parcul e încă mare și puternic, cred că mai suportă să fie pictat. Sunt în continuare tentat (atras) de aglomerațiile vegetale, de densități, lucruri neclare în care încerc să descopăr ceva, să văd lumini strecurându-se printre frunze, să văd ritmuri de copaci în contre-jour. Îmi e greu să mă hotărăsc ce să pictez, dar cum timpul trece repede, voi fi obligat să risc orice temă. Cățelușa Layla a fătat 4 pui sub scena din curtea interioară a conacului. Azi l-am cunoscut pe dl. Lupșe, chiar de ziua lui. Ora 17 – concert Enescu la patru mâini. Reîntâlnire cu Mihai Sârbulescu, cu Gabriela, cu Ion Mihalache pe care nu i-am văzut de mult.
Astăzi m-am odihnit
Astăzi m-am odihnit
și m-am reașezat geografic. Mâine
timpul se mută pe pânză. Minutele se vor
colora, secundele vor mirosi
a terebentină și vor forma ceva nou,
nu știu încă ce.
Azi, 3.07 ’81, după ce am mâncat de dimineață am plecat spre cabana Muntele Roșu, la câțiva kilometri de Cheia, unde am băut un Pepsi-Cola, am stat la iarbă verde, iar apoi am plecat spre Cheia unde am mâncat masa de prânz. După-amiaza s-a petrecut pe terenul de fotbal. Așa s-a încheiat ziua de azi când iată-ne în pijamale așteptând să adormim.
Duminică, 23 august 2021. M-am trezit! 6,30. Se aud voci de la poartă, un motor diesel a coborât spre sat. E o lumină frumoasă, blândă, numai bună pentru a distinge formele și diferențele dintre cald și rece. Ora 18,30: rateul s-a produs! Am făcut o lucrare slabă care trebuia ștearsă – am lăsat-o totuși. Cartonul nu a fost bine preparat, iar eu – nici o idee! E normal, vin după o pauză de lucru. Și, ca să mă scuz ca sportivii, am pictat accidentat, am avut mai multe crize de spate în timp ce pictam, câteva cuțite înfipte discret de nu mă mai puteam mișca. Țânțarii au și ei contribuția lor. Dacă am fi avut o comisie de evaluare aici, în tabără, aș fi fost depunctat de la grătarul de seară.
25 august 2021. Sunt la Tescani, dar mi se pare că am în față o fotografie cu Tescaniul. Cu cât mă uit mai atent realizez că e chiar el, nemișcat, întâmpinându-mă după ce am coborât din pat. Am avut un cârcel după o mică întindere. Primul cârcel în tabăra de pictură.
Până atunci
M-am născut în 1969, vara.
Dacă voi rezista 100 de ani, voi muri în 2069.
Suntem în 2008. Mai am 61 de veri (fără verișoare).
Dacă voi trăi 90 de ani, voi muri în 2059.
Mai am deci 51 de trăit.
Dacă voi trăi 80 de ani, mă voi transfera în 2049.
Așadar, încă 41.
Dacă voi împlini 70 de ani, asta va fi în 2039.
Până atunci mai sunt 31 de ani.
Sub 70 nu accept să mor.
Sigur, dacă voi fi obligat, nu am să pot refuza.
Dar totuși, ce voi face în următorii 31 de ani?
Practic, am trăit 38 și mai am 31. Mai puțin cu 7 ani.
Numărătoarea inversă începe când te naști.
Să zicem 80: 79, 78, 76, 74, 73, 72… 60… 50… 30… 15… 8… 5… 1… o lună…
Mă duc să mai pictez și revin.
Pe urmă o să-mi fie sete, iar apoi voi mânca ceva. Trebuie să mă hrănesc
bine ca să rezist 70 de ani. Trebuie să-mi fac analizele regulat, să mă spăl bine
pe dinți, să fac sport și să dorm 15-16 ani din cei 31 rămași ca să fiu vioi ziua.
Ziua, voi picta, voi asculta muzică, mă voi plimba cu mașina și voi plăti întreținerea atât la bloc, cât și peste tot unde voi folosi ceva.
Când voi muri, copilul sau copiii mei vor avea maxim 20 de ani, suficient ca să conștientizeze că mor. Când sunt prea mici nu e bine. Așa, aranjează cu groparii, plătesc taxele, fac pomeni și suferă o vreme mai tare, apoi mai slab, din ce în ce mai slab până când simt că și lor li se întâmplă la fel.
Dar până atunci sper să-mi repar mașina și să termin pictura asta începută.
Masa plângea
Am întâlnit-o la subsol.
Geamul era deschis,
se strecurase pe scări,
printre zid și balustradă.
Era joi, zi de pensie.
Părul îl ținea sub haină,
iar mărul în buzunar.
Mă privea discret, în liniște.
Masa plângea,
iar eu căutam deschiderea.
Brusc, am prins un curaj inconștient
și i-am spus:
nu te speria, e o poezie recentă.
Vladimir Mirel Zamfirescu îi scrie lui Tudor un sfat
Te sfătuiesc să încerci și soluții în care geometria desenului ar introduce în universul tău pictural o mai mare coerență constructivă. Poate ar fi bine pentru cei din jurul tău să nu te izolezi atât de mult, arta este totuși o revelație către lume.
(la 30 mai 1995, București)
Azi, 8.07 ’81, ne-am sculat de dimineață, ne-am făcut paturile, ne-am îmbrăcat și ne-am strâns bagajele și pijamalele le-am băgat în rucsac. La ora 10 doamna profesoară Călugăriță ne-a pus să ne facem din nou paturile deoarece nu le făcusem așa cum a vrut dânsa. Pe la ora 10 și 30 de minute am băgat bagajele în camera 4 și am plecat la masă. După masă am jucat fotbal în curtea cabanei, fetele cu băieții. Vă dați seama cum a fost. La ora 12’30 a început masa de prânz care s-a terminat la ora 1’00 cu binecunoscutul nostru desert de fiecare zi „Eugenia”.
După ce am mestecat bine „Eugenia” deoarece era foarte crocantă și tărișoară, dar bună, am dus bagajele la autocarul Setra – nu Mercedes ca cel de la dus – și ne-am așezat pe locurile noastre și am pornit.
Pe drum multora dintre copii li s-a făcut rău de Setra din cauză că au mâncat ciorbă la prânz și chiar și mie mi-a fost când Setra cobora sau urca pe serpentine. Dar doar un băiat a vărsat, dar nu în pungă, ci în Setra căreia nu i-a plăcut că s-a murdărit în felul acesta.
Eu n-am vărsat. Primul popas făcut a fost la una din casele marelui nostru filozof Nicolae Iorga, acum muzeu, pe care am vizitat-o și ne-a impresionat pe toți. Pe urmă am plecat mai departe. Al doilea popas l-am făcut la o mică pădurice (poate o fi fost mare) unde am mai luat aer și ne-am făcut micile nevoi.
Setra a continuat să meargă bine și fără probleme.
Ajungem, în fine, în semi-autostrada cu patru benzi și două dungi paralele pe mijloc și, de la primul indicator care arăta BUCUREȘTI înainte, nu mi-a mai fost rău deloc și am început să joc Șeptic.
§
Texte inedite din volumul Nut și feder
de Tudor Haschke-Marinescu,
Ed. Charmides, Biblioteca Infinitezimal, 2022
