Cum să devii poet pe nesimțite

Motto:
— Ce e poezia pentru tine?
— Pentru mine personal? Hmm, o modalitate de a mă exprima, ca să vorbesc așa cu un clișeu, dar eu cred că e o etapă către proză. Așa aș vrea.
— De fapt proză vrei să scrii?
— Da, mi-ar plăcea să scriu proză.
— Și de ce nu scrii proză?
— Pentru că nu pot încă. […] Poezia e foarte esențializată, iar mie îmi plac foarte mult poveștile.

(din confesiunile unei poete)

* * *

Atelierele de uncreative writing există deja și poartă numele de creative writing. Cum te poate învăța cineva, oricine ar fi el sau ea (așa se zice acum, nu?), să scrii? Altfel decât mimând și mutilând creativitatea (neînvățată, de neînvățat) a altora?

La capătul imposturii începe autenticitatea; dar impostura nu are capăt. Deci: vreau să te învăț în câțiva pași să scrii mimetic, adică reușit. Vreau să dai lovitura, pentru că potențialul de a face carieră în poezie e nelimitat. Se pot parcurge festivaluri naționale de poezie și se poate intra în rețeaua internațională de reading-uri și performance-uri. Se poate trăi bine. Se pot bea cocktail-uri și se pot mânca tartine cu pastă de pește polar. Cu cât scrupulul vorbirii e mai batjocorit, cu atât posibilitățile unei cariere în poezie sunt mai clare. Cu cât nevroza propriei inferiorități umane e mai brutal decupată în text, cu atât textul devine mai „simptomatic” pentru o paradigmă.

Ghid urgent de scriere poetică sau
Cum să primești viză de rezidență în cartierul poeților buni
simplu și eficient, fără obligații și costuri ascunse

1. Ca să scrii poezie de bună calitate trebuie să scrii poezie în proză, să narezi.

2. Nu nara. Mai bine perorează.

3. Totuși, scrie o scurtă anecdotă oarecare, dintre cele mai mizerabile, de preferință, după care sparge gramatica în unități sintactice scurte și aleatorii, numite versuri.

4. Ai grijă ca narațiunea să fie ostentativ de flască, de oarecare, de empatică, de monotonă, de descriptivă și totodată ușor neglijentă, ca și cum nu ți-ar păsa (de instituția prea serioasă a literaturii).
Pentru că nu-ți pasă (oricum de nimic).

Mostră
ți-am verificat contul de facebook/ apoi lucrurile s-au lămurit/ de la sine/ ți-ai adunat câteva haine/ sutienul albastru pe care ți l-am luat din vamă (mai știi?)/ parfumul scump (ăsta nu era de la mine)/ niște cărți (poate rushdie?)/ și apoi ai plecat/ cred că ai și trântit ușa./ sau poate mi s-a părut./ cumpărăturile de la mega image zac pe hol nedesfăcute/ mă uit pe tavanul scorojit/ ca pielea ta exfoliată/ iarna/ scoarța ta/ în căști – se prelinge *** [aici inserezi cântărețul tău sau al ei preferat]/ îl ascult în delir de trei zile/ să fi fost un semn/ cine știe/ sunt blocat/ deblochează-mă și pe mine/ mă ridic și mă duc să-mi iau o sticlă de whisky/ că n-a mai rămas nici o picătură/ de la ultimul trip/ doar rujul tău vinețiu pe scrumul de țigară –/ n-ai mai reușit să te lași de când ești cu mine/ dar poate acum

5. Nu lăsa poemul să treacă fără să aibă drept motto, sau, în fine, drept vers-cheie, un vers-cheie din song-urile de muzică ușoară de-ale formațiilor tale preferate,
un vers atent ales și plin de semnificație pentru tine și tovarășii tăi – perfect arbitrar și capricios pentru cititorii tăi.

Mostră
Dirty Diana, Dirty Diana…
Et si tu n’existais pas
Te-am văzut în tramvaiul 14 / Mergeam dinspre Pantelimon spre Hasdeu/ Pilozitatea de pe picioare nu m-a descurajat/ să te asaltez/ Ți-am luat portofelul și ți-am lăsat numărul de telefon/ Am coborât cu o stație înainte de Hasdeu/ Lângă un liceu industrial/ Pe fondul lui Sacrifice de John Lennon.

6. Altfel spus, cu cât subiectivismul este mai indecent, cu atât mai greu de combătut expresia poetică.
Iar nerușinarea te legitimează poetic.

7. Debutant sau veteran, se cuvine să bifezi cel puțin un ciclu tematic în jurul unor experiențe de viață complete, al eposurilor cotidiene și migăloase: o rudă bolnavă pe patul de spital, lehuzia nevestelor și nefăcutul-de-dragoste, copilul între 0 și 2 ani, dragostea cu o anorexică.
Tehnica e următoarea: ești împlântat în realitate, locuiești o conjunctură mică și începi delirul: perorezi, deschizi robinetul poeziei.

8. E de bun augur, de asemenea, lirismul feminin, subiectivitatea feminină;
nu trebuie scăpat din vedere nici un detaliu, nici un deșeu intim.

Mostră (a)
De două ori mi-am pierdut inocența —/ O dată scurgând/ Talaz de sevă/ Apoi când am descărcat/ șuncă din șuncă

Mostră (b)
Am o crevasă pidosnică,/ Un semn din naștere./ Mă turbură absența-i/ Când mă duc să-mi vărs ușurătatea/ Sulla sinistra-n coaste

9. Ca femeie, află că poezia menstruală e încă valabilă, a trecut testul timpului.
Secrețiile nu se vor demoda niciodată.

Mostră
Curge globulele roșii/ Ca cascada Niagara/ Cămașa ta poartă de azi stigmatul/ Hematocrom

10. Formula de succes: haiku-ul lăbărțat.
Mica scenă criptică în care se petrec niște acțiuni suspendate; regresiunea, amintirea din copilărie (toposul copilăriei este inepuizabil), regresiunea. Întoarcerea la. Urmele lăsate de. Memoria obsedantă a. Recuperarea. Stigmatul unei memorii. Fluxul memoriei: copilăria, copilăria, copilăria.
Frântura de senzație, gustul, amprenta, inocența scrijelită: de televizoare, de cârnați, de revoluție, de aprozare, de râuri idilice, de lunci, de covoare persane, de grohăitul tatei. În fine, tot ce aparține indecenței unei senzitivități nu autentice, ci induse. Nu ai nimic de inventat, ai doar de scormonit.

„Din sertarele memoriei scene cotidiene sunt scoase și întinse pe sfoara de rufe, la uscat”, spune un critic literar elogiind o tânără poetă. Are dreptate, așa trebuie scris, cu poezia trebuie mers până în pânzele albe (ale cârpelor din gospodărie).

11. Am lăsat sfatul cel mai important la urmă, pentru că din clipa asta vei deveni poet cu acte în regulă,
dacă cumva nu ai și devenit deja; iată sfatul care să-ți alunge și cea mai mică urmă de îndoială și de sfială, sfatul regizorului Corneliu Porumboiu:
„În cultura noastră se discută și există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea.”

Sigur, să pretinzi astăzi unui artist să țintească capodopera e ridicol. Te faci de râs. (Uitați-vă la mine cum mă fac de râs.) Artistul nu trebuie să aibă de-a face cu absolutul, ci cu mediocritatea, cu lucruri care nu se pretind niciodată revelatoare, ci interesante. Artistul trebuie să facă artă cât să ne simțim cu toții bine împreună, să nu care cumva să pară că vine să dea o palmă publicului sau să supere pe cineva. Nu ne confruntăm nici cu genii, nici cu capodopere, ci doar cu încercări de la bun început umile, la scară minusculă: artistul nu-și propune să rezolve nimic, nu-și propune mult, nu-și propune totul, ci puținul, minoratul este visul său. El se vrea un discret deschizător de ușițe din dos.

există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea
există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea
există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea
există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea
există încontinuu presiunea capodoperelor sau rahaturi din astea

Iuliana Dumitru
&
Vincențiu Iacob

(Articol apărut în INFINITEZIMAL 5, iarnă 2015)

Share Button

Leave a Reply