de Irina Popescu-Criveanu
La 2 Mai am fost prima oară în 1971 şi ultima oară anul trecut. Am lipsit câţiva ani, căutând Europe, până ce n-a mai fost nimic de căutat. Ar fi multe de spus, e greu de scris. Cum se ajungea cu autobuzul, cum se ajungea pe jos, pe pod; cum a apărut portul şi a dispărut cârciuma Scoica. Cum îl imita, la Scoica, Jorj Voicu pe Nea Nicu. Cum arăta plaja înainte de a se construi portul. Cum arată acum. Cum era la nudişti şi cum e acum. Ce însemna Dobrogeanu în conştiinţa colectivă. Diferenţa dintre cei care stăteau pe plajă şi cei care aveau adăpost în sat. Care erau lipovence, moldovence sau mixte. Niciodată tătăroaice, până în 1990, nu ştiu de ce. Ce ne plăcea la Tanti Miţa şi ce ne place şi acum. Strada Poştei, Biserica neterminată. Terminarea bisericii. Relaţia cu Vama. Petrecerile. Alimentara. Bazarul. Magazinul Mixt. Magazinul de Textile-Încălţăminte. Cinematograful. Tabăra. Vanea. Maria. Diferenţa între Strada I şi Strada a II-a. Prin excepţie, Strada Şcolii. Programul fiecăruia. „Bună dimineaţa, dragi sezonişti”. Promenadele. Înotul până la Vama Veche. Înotul până la capul digului. Mersul în peşteră. Primul pepene cu liqueur (lichior), de la Cristi Goran, pe plajă. Combinata nordică, Săniuţă cu Bitter Festival. Excursiile. Hagienii, Albeştii, muzeele de antichităţi. Geamiile. Luna Parc de la Neptun. Cât costa un cafe frappe la Olimp, la Hotel Amfiteatru. Cum a venit Revoluţia: Pizzeria lui Nicu, Turist, noile atracţii. La Speranţa, prima oglindă mare în care vedeai cum arăţi. Oamenii. Samir. Cum găteau unele gazde. Cine vindea garizi. Cum se băteau lipovenii. Cât de snob trebuia să fii. Cum se dansa pe plajă. Cum se dansa în curţi. Conversaţiile. Floricica luând roşii de la familia Cornea şi aducându-ni-le pe plajă. Pendularea îmbrăcat/dezbrăcat. Lumile satului şi noi toţi, crescând liber printre ele. Bibliotecile gazdelor, sau plăcerea de a reciti Fenimore Cooper şi George Călinescu (bibliotecile gazdelor au vârsta adolescenţei copiilor gazdelor, atunci când şi-au cumpărat ultima carte). Răpirile din Serai. Cum se juca ring. Cum se juca Monopoly. Mai târziu, zaruri şi, mai ales, bridge. Cum nu se mai joacă bridge. Cum ne băgau în seamă părinţii şi prietenii lor. Dan. Toca. Muzica lui Pusi. Sfânta Maria fără mâncare, într-un an când am stat într-o casă fără pomi – Arizona, când am primit de la fiecare câte un pachet de biscuiţi pe care scria „foie gras”, „şuncă de Praga”, „camembert”, fiindcă se spunea că mama nu găteşte, să nu spele vasele. Ne dă biscuiţi, şi suflăm firimiturile. Pachetul cu biscuiţi cu lămâie (ingrediente: făină, apă, aromă migdale). Tata, acuzat că nu face nimic pentru familie, cumpărând un rechin de la un lipovean, împreună cu Bebe Ignat, şi aducându-l acasă. Mirarea uneia din cele două doamne. Refuzul celeilalte de a privi scena. Refuzul ambelor de a-l găti. Salvarea prin persoana lui Serghei. Petrecerea care a urmat. Petrecerile de pe plajă. Cum am învăţat cu toţii să dansăm rock. Cum am învăţat cu toţii să ascultăm jazz. Cum am învăţat cu toţii să ascultăm. Noaptea pe plajă. Baia în mare fosforescentă. Şerban Celea imitându-l pe Nea Nicu: „Să redăm marea agriculturii!”
Mama a fost prima dată la 2 Mai în şaizeci-şi-ceva. Cu cortul, în curtea cuiva. Marilena, odată cu mine, că cineva trebuia să se sacrifice seara şi să vadă de copil. Câteodată, se trezea devreme şi mergea cu băieţii la Limanu, la pescuit. De cele mai multe ori, nu. Ionică, băiatul meu, a fost prima oară în 2008. În casa Mioarei din cartierul nou, apoi la Miţa, cu Toca, apoi la Maria, nevasta lui Vanea, apoi la Miţa din nou şi, între timp, în cort. La nudişti. Dificultatea de a mai găsi o casă cu prispă.
Copilul a crescut cu copiii prietenilor noştri. Anul trecut, au scris o piesă şi au jucat-o. Anul acesta, au revenit, piesa a prins formă. Am insistat să fie scrisă. Aseară, Ana, autoarea principală, a fost la petrecerea Anei Maria, bunica ei, prietena mamei şi profesoara mea; mi-am cerut scuze că nu am reuşit, încă, să o public. Într-un an, Ana Maria mi-a lăsat cortul ei, mare, şi am stat cu Dănuţ Popovici, după ce ne-am întors de la Tescani. Cea mai mare gospodărie de vară pe care am avut-o vreodată. Acum, Dănuţ nu mai poate veni la 2 Mai.
Între timp, ne-am împrietenit cu copiii prietenilor noştri şi suntem mândri de asta. Sperăm că ne vor tolera şi când îmbătrânim. La ei e puţin altfel. Digul mic, vânătoarea de crabi. La Maria, se prinde internet. Ei nu îi place, dar asta este. Se mai prinde şi la Călin, în golf. Se lucrează bine la masă, cu marea peste tot. Muzica e, încă, minunată.
Text apărut în INFINITEZIMAL 15 (2019)
