• interviu cu Jean-Marc Munos •
Infinitezimal: Luăm totul de-a gata. Și lucrul ăsta e foarte misterios. Ne aflăm într-un magazin de alimente sau de obiecte domestice. De unde toate astea?
Jean-Marc Munos: Din toată lumea. Pot fi cumpărate dintr-un punct, revândute apoi, transportate în diverse centre de unde sunt trimise în alte centre. Cu avionul, pe șosele, cu vaporul, cu trenul. Mai puțin cu trenul. Ba nu, tot ce vine cu vaporul e preluat cu trenul. Tu vrei să ai concluzie mare la sfârșit și eu vin cu saboții mei groși și-ți vorbesc de trenuri, și căruțe. Și banane.
Inf: De căruțe și banane vreau să aflu. Văd o rețea. Cât de strânse sunt ochiurile ei?
JMM: Dacă aștept să vină fructe din Africa, ele vin cu vaporul. Și asta durează 20-30 de zile. Bananele, când pleacă, sunt verzi. Ele se coc pe drum. Dacă vrei să ai banane coapte direct din copac, le aduci cu avionul. Întrebarea ta e puțin imprecisă. Rețeaua depinde de necesități. Peștele cumpărat în Franța are 48 de ore din momentul prinderii lui până e gata de plecare. Apoi, cu camionul, face trei zile. Cu avionul, cu o zi mai puțin.
Inf: De ce așa de mult cu avionul?
JMM: Pentru că ai nevoie de documente, sunt orare de zbor, trebuie adusă marfa în aeroport, încărcat, descărcat, reîncărcat și livrare. Sunt puține diferențe de timp, dar sunt diferențe mari de cost.
Inf: Deci tu crezi că peștele e prins ieri și de fapt…
JMM: Pescuit în Bretagne, peștele are la București 4 sau 5 zile. Dacă e pește zburător ajunge în două zile.
Inf: Și de la Constanța, dacă nu e pește zburător?
JMM: De la Constanța are două zile. Dar sunt diferențe între micul restaurant, care ia totul mai repede, și marea distribuție unde formalitățile și cantitatea sunt mai mari. Deci, și timpul e mai lung. De exemplu, în Franța există piețe de gros unde se adună marfa de la care se aprovizionează micii vânzători sau producători. În România aceste piețe de gros nu știu dacă funcționează. Am un prieten care ia produsele de la piața de gros pariziană și le aduce în România. Am discutat cu reprezentanții unui lanț de distribuție bucureștean care îmi spun că brânza vine din Spania, din Franța etc. Brânza spaniolă vine direct cu camionul din Spania, dar în cazul celorlalte țări, brânza este colectată în Olanda și redistribuită de acolo. Dacă iau doi paleți de brânză, îi transporți, îi duci în depozitul tău și îi alături altei mărfi care pleacă către aceeași destinație.
Inf: Un cuvânt care mă transportă: paleți. Ce înseamnă „paleți”?
JMM: Pe franțuzește e „o paletă”, la singular. Este o parte a spațiului camionului, a containerului sau a avionului tău. Standard: 1,20×1,20 sau 1,20×1,80 – paletul Europa. Greutatea pentru paletul Europa este de 700 kg. Dar pot să am un palet de 300 kg. Ocupă același spațiu. Dacă pui un palet peste altul, atunci doi paleți sunt cât unul.
Inf: 1 + 1 = 1?
JMM: Da, dacă nu se sparge.
Inf: Deci, în transport, prioritate are volumul față de greutate.
JMM: Da. Ar mai fi metrul de podea. Am o marfă care este o piesă de mașină: 3 m lungime x 80 cm lățime și cântărește 3 tone. Cum o taxezi?
Inf: Cum o taxezi?
JMM: E un raport între spațiu și greutate. 0,4 m de podea face un palet Europa.
Inf: Și timpul? Îl calculăm?
JMM: Clientul exprimă timpul: dacă vrea banane proaspete sau coapte. În aeronautică e nevoie de o piesă urgent! Ce faci? Îl iei de ureche pe șofer și-i spui: „Pleci acum la Paris și conduci toată noaptea”. Bineînțeles – un vehicul „dedicat”. Dimpotrivă, timpul poate fi condiționat de restricții de circulație. Un vehicul de peste 3 tone nu poate circula în weekend. Un șofer încarcă și deja se consideră ca a început cursa. După trei ore de mers se oprește o jumătate de oră. Mai merge trei ore, apoi trebuie să doarmă nouă ore. În fine, el are un timp limitat de muncă pe săptămână. Trebuie gestionat timpul acesta, știind că un camion poate avea maximum doi șoferi.
Inf: Știm că diverse obiecte sunt fabricate la mare distanță față de sediul sau originea producătorului și față de aria lor de distribuire, pe alte continente, la multe mii de kilometri. Cum de poate fi mai ieftin vasul de Murano făcut în China? Cum să fie rentabil un transport de mii de kilometri care înseamnă tone de combustibili, zeci de angajați, timp de tranzit, stres intermediar, mizerie adăugată?
JMM: E simplu. Manoperă ieftină.
Inf: Toată lumea știe asta.
JMM: O clipă, sunt taxe mai mici, dragul meu.
Inf: Dar costul transportului?
JMM: Un container de 40 de picioare nu costă mai mult de 4000 $ între China și București.
Inf: Deci e mai ieftin piciorul de container decât mâna…
JMM: Da. Transportul e mai ieftin decât mâna de lucru. Vaporul prin excelență. Apoi, câteodată, unii producători se apropie de resurse, pentru că transportul materiei prime e mai scump decât cel al produselor finite, și atunci produsele finite se fac în proximitatea surselor.
Inf: Ești directorul comercial al unei companii franceze de transport care are birouri și depozit de marfă la Otopeni. Ce mărfuri vezi?
JMM: De toate. Mai puțin produse alimentare congelate și orice produs animalier – în depozit. În rest…
Inf: Azi ce ai văzut?
JMM: Ce am văzut? Un compresor de granule pentru animale. Vine din China cu vaporul. Granulele se vor face aici din insecte.
Inf: …?
JMM: Ce-am mai văzut? Efectele personale ale unui preot care se duce la Roma.
Inf: Ce fel de preot?
JMM: Nu știu.
Inf: Un compresor de insecte, haine de preot…
JMM: Compresorul l-am văzut în fotografie. Sunt multe lucruri pe care nu le văd niciodată în realitate. N-am văzut nici efectele preotului pentru că sunt în cutii de carton.
Inf: Și compresorul unde va lucra?
JMM: La Corbeanca.
Inf: Și insectele?
JMM: Insectele vin din Germania, insecte uscate. Sau sunt uscate în Germania și vin din cu totul altă parte. Am văzut și semințe de muștar.
Inf: Pe astea le-ai văzut la propriu?
JMM: Nu. Erau ambalate în big-bag-uri. Sunt niște baloturi învelite în iută de 1 m3, de o tonă, cu două urechiușe deasupra de care se pot agăța. Să schimbăm domeniul: am văzut vin. Din Italia, Olanda, Spania și din Franța.
Inf: Roșu?
JMM: Da, roșu.
Inf: Și ce ai trimis azi?
JMM: Vin. Vin ecologic în Anglia. Nu l-am gustat. Semințe de flori, nisip, semințe de cereale (rapiță, făină, muștar), mașini-unelte, semințe de flori, ghivece, nisip, condimente fine, biscuiți, filme, bibliotecă itinerantă, butoaie pentru vin, schele, hrană pentru animale, solvenți, ambalaj de hârtie/carton material electric, broaște, parfumuri, mobilier de birou, Cognac, Armagnac, jucării, tractor, pneuri, flori, mașină de colecție, porți de garaj, vinuri, cărți, materiale de scenografie, papetărie, unelte, piese de aeronautică, picturi, săpunuri, făină, tablou electric, ciocolată, cafea, îmbrăcăminte de copii, țesături, materiale de foraj, materiale dentare, cerneală, gresie, echipamente de automobil, pulverizator agricol, șmirghel, material de expoziție, lemn, instrumente medicale, transpalet, bere, cablu, carduri telefonice, echipament telefonic, fotocopiator, șalupă, machetă, piscină, bucătărie profesională, mobilă grădină, arhive diplomatice, lopeți, pigmenți, contragreutăți, instrumente muzicale, lapte praf.
Inf: Mai există pe lume oameni pentru care anumite lucruri să rămână necunoscute?
JMM: Nu știu, dar dacă ar fi un obiect necunoscut unora, mi-ar plăcea să-l transport eu.
Inf: Transporți și cultură?
JMM: Transport cărți. Literatură franceză în Canada. Și import cărți franțuzești în România. Arhive diplomatice. Tablouri. Filme, cum ai văzut. E posibil să aduc din Franța două camioane pentru spectacolul unui magician. Și retur.
Inf: Toată viața ai făcut asta?
JMM: Nu. Formația mea este transportul, dar am lucrat și în regia a trei muzee din Chambéry. Muzeul Municipal, Muzeul de Belle Arte și „La Maison des Charmettes”, Casa Doamnei de Warens, iubita lui Jean-Jacques Rousseau.
Inf: Ce înseamnă regie?
JMM: Organizare, punere în spațiu, împreună cu conservatorul expoziției. În rest numai transport.
Inf: În ce fel te-ai ocupat de transport și unde?
JMM: La început, cu transportul express, care nu se face cu paleți, ci cu plicuri și colete mici. Am montat rețele naționale și regionale, în Europa și Africa. De exemplu, șoferi care distribuie presa de cu noapte, în regiunea pariziană și flote de motociclete care livrează plicuri, într-o oră, sau sânge către spitale. Făceam totul: stabileam sistemul, administram costurile și coordonam echipele. Mai puțin în Africa.
Inf: Ce-ai făcut în Africa?
JMM: Am creat agenții de transport și le-am pus în mișcare.
Inf: Unde?
JMM: Stăteam în Africa de vest, francofonă, în Camerun, Africa Centrală, Mali, Coasta de Fildeș sau în Magreb și de acolo coordonam dezvoltarea agențiilor de transport din Africa de est, anglofonă.
Inf: A fost greu?
JMM: Nu. Dar a trebuit să mă adaptez. De pildă, vameșii algerieni apreciau camembertul și mai ales instalațiile de prins tânțarii. Odată, a trebuit să asediez biroul unui ministru timp de două săptămâni ca să mă bage în seamă. Devenisem prietenul secretarelor, că doar așteptam ore întregi în fiecare zi! Una dintre ele avea, pe rochia ei boubou, portretul lui Giscard d’Estaing.
Inf: Altfel de timp?
JMM: Da, altfel de timp. Un polițist te poate opri, bineînțeles fără motiv, îți cere actele, apoi te întreabă ce faci tu în viața asta. Pe mine m-a oprit într-o zi un polițist mai în vârstă, m-a întrebat ce fac eu în viata asta, ne-am așezat unde am putut și a început o jumătate de oră de discuție despre orice. Mi-a dat înapoi actele, precizând că discuția i-a plăcut și a plecat.
Inf: Acest comportament nu te făcea să te simți nesigur?
JMM: Dimpotrivă, totul se petrecea cu blândețe. Altă dată, m-au oprit patru polițiști care voiau neapărat să îmi dea o amendă. Unul mi-a spus: „Aveți o placă de înmatriculare fantezistă”. Scena a durat douăzeci de minute, iar eu nu aveam bani. M-am supărat, i-am spus că am o întâlnire foarte importantă şi am plecat.
Inf: Și ce faci tu în viaţa asta?
JMM: …
Inf: Ei, e clar, alergi. Dar după momentul african, ce-ai făcut?
JMM: Am lucrat într-un mare grup de transport, în Franţa. Am lucrat într-o celulă de zece persoane. Celula gestiona transportul unui singur client care fabrica motoare de avion. Adică treceam de la plic la turbo.
Inf: Coordonai?
JMM: Parţial. Aduceam materia primă din Rusia şi din Europa de Est pentru fabrica de motoare. Din Statele Unite veneau platformele pe care erau aşezate motoarele; apoi, când erau construite, le transportam către intermediarii care le dădeau mai departe companiilor aeriene sau producătorilor de avioane. Trebuia să gestionezi şosele, avioane (dacă aveai avionul în pană la Cincinnati, trebuia să trimiţi şi piesa şi echipa care o monta; trebuia să trimiţi motoare grele în China, în munţi; trebuia să găseşti avioane întregi dacă apărea vreo urgenţă). În funcţie de piese, trebuia să alegi modul de transport ideal.
Inf: Comerţul înseamnă să treci marfă de la un intermediar la altul?
JMM: În parte. Direct, câteodată, sigur că da.
Inf: Înţeleg că există un intermediar pentru prune şi morcovi. De ce reactoarele de avion trebuie să treacă prin intermediari?
JMM: Nu sunt chiar intermediari, ci fabricanţi de componente.
Inf: În orice caz, transport de obiecte zdravene.
JMM: Zdravene, altfel nu ne-am urca în avion. Dar delicate. Ştii, când vedem reactoarele de avion, avem senzaţia că sunt făcute industrial, controlat, computerizat, pe mari linii de producţie. De fapt, sunt făcute de câţiva artizani. Numai ei ştiu să facă piesele.
Inf: Ce artizani?
JMM: Fierari de pildă. „Compagnons du Devoir”. O relicvă. Un fel de federaţie de bresle care asigură, în Franţa, din secolul al XVI-lea, transmiterea meseriilor tradiţionale.
Inf: Cum, avioanele supersonice sunt făcute de mână?!
JMM: Imaginează-ţi că priveşti din faţă reactorul. Vezi, în spatele lui, un compagnon fierar care amestecă într-un enorm butoi şi modelează paletele turbinei? Face asta de câteva sute de ani.
Inf: Avioane?
JMM: Nu, metalurgie. Şi numai el ştie cum.
Inf: Compagnonul fierar are, la rându-i, compagnoni?
JMM: Stai aşa. Omul lucrează într-un sit unde se produc piese în manieră artizanală şi în linie industrială. Numai piesele esenţiale sunt făcute de mână. Lângă forjă, gândeşte-te, sunt ateliere unde femei, cu pensule fine, pictează mulaje de ceară pentru piesele mici. Te crezi într-un atelier de pictură.
Inf: N-aş fi zis că high-tech depinde de precizia delicată a unei mâini.
JMM: Aveam impresia că transport o bijuterie uriaşă la capătul lumii. Eram Marco Polo.
București, iunie 2017
Interviu apărut în INFINITEZIMAL 9/2017
