?
Ce să fac cu zarzavatul
cu cartoful și cu ceapa?
De căldură-mi ține pîinea?
De culcat îmi este apa?
La ce bun belșugul ăsta
într-o zi de post și ger?
Ne-nțeleasă îmi e limba
de ce-mi dați dacă nu cer?
Omu
se culcase-n piață
pe mormane de verdeață c-o servietă diplomat
strînsă-n brațe
și c-un sac
în loc de cap.
L-am trezit
și-am întrebat:
Ce să fac cu zarzavatul
cu cartoful și cu ceapa?
De căldură-mi ține trupul
de culcat îmi este apa?
Ce să fac cu ziua, noaptea?
Moartea e ca un ulei?
Sufletul ni-l taie ploaia?
De neplîns mi-s ochii grei?
Pfui-Pfui
Cuiu-i cui!
îmi răspunse dumnealui.
(1980)
Știuci și somoni ochii tăi
Smulgea din măruntaiele iernii știuci și somoni.
Îi așeza vii în patul aurit al iubitei.
Nisip de ocean sărutările lui.
Ce iubea mai mult și mai mult
pe serpentinele somnului alunecînd?
Gestul bine încheiat în urmă sau începutul neștiut
ce-l aștepta înainte?
Viața lui era alcătuită din sînge și carne
sau din idei și cuvinte?
Știuci și somoni ochii tăi!
(Braț bandajat într-o fașă de gips mîna copilului
cu care mai pot printr-un chinuitor efort
să scriu.)
Ce iubea mai mult și mai mult
la groapa tatălui său?
Lumina de afară, carnea de fazan tînăr dat de pomană,
vinul gustos sau întunericul din plămîni?
Ce iubea mai mult și mai mult cu glonțul aproape de tîmplă
din șira spinării mele ude pe serpentine-nghețate,
în măruntaiele negre ale iernii,
din măduva mea alunecînd?
(1983)
Așa mi-am spus
Oamenii care au călătorit pe mare
au țipat fericiți întrezărind la orizont uscatul!
(Mestecam un soi de aluat din cartofi
și roteam cu un deget unsuros globul pămîntesc.)
Valuri de căldură de la Ecuator îmi înlănțuiau
pîntecele.
Preotul satului venise de la cîmp și-mi aruncase peste
gard
ceva pepeni verzi și cîteva foi cu muzică pentru orgă!
Așa mi-am spus:
cei care la jumătatea vieții în chiar clipa nașterii lor
se privesc în oglindă
iau totul de la capăt. Uimiți descoperă totul
din nou.
Mă spălam pe picioarele murdare de pămînt și de sînge
fericită că nu știu pe unde am umblat
jumătate de viață, în somn
(1983)
Adresă Ferdinand 1 – fost Dimitrov 14
Locuiesc lîngă un templu grecesc
nu departe gospodine lucioase
Stau la coadă la măsline.
Îngerii împietriți supraveghează pensionari
și sacoșele lor veșnic translucide.
În locul fîntînii parcului Pache
o statuie îngropată pînă la brîu
ca și sculptorul ei sub pămînt
încă se zbate.
Locuiesc lîngă un templu grecesc
Agripina o cheamă pe femeia care
mătură strada, adună în pubele
rămășițele memoriei noastre.
Au dispărut castanii și umbra lor
de altădată.
Trec troleibuze burdușite cu călători
Și ele au mîncat toate castanele
Tată!
(2017)
[Generalul își număra dinții]
În fiecare noapte Generalul își număra
dinții din gură și se mira că îi mai avea.
Apoi făcea calcule, declarații, ferpare
pentru fiecare.
Verifica dacă poziția lor în ultimele 24 de ore
a fost schimbată… nu avea oglindă,
se privea într-o lucioasă lopată,
pe care și-o împingea în gură
ca într-o brazdă de arătură.
Luciul ei (oglindă-oglinjoară) îl calma.
Mestecat-Nemestecat era cîntecul de seară
preferat.
Apoi trecea la numărătoarea firelor de păr
(asta o începuse încă de copil – cînd firul de păr
îi părea inutil)… dar acum el cădea,
se scăma, se mototolea pe jos ca franjurii
de la perdea.
A încercat, la început, fiecărui fir
să îi facă instrucție ca la recrut.
„În picioare! Culcat! Culcat în picioare”,
dar încet își pierdea puterea lui
de urlat precum și puterea lui de numărare.
Îi spuneam dulcică și plină de suspin:
„Of, chelia,
orice chelie poartă în ea semnul divin…
nu pierde timpul, nu suferi
vei fi o aureolă într-o bună zi,
vei avea deasupra gîndirii o sferă
sexuală tandră pe care voi aplica
săruturi lipicioase de toamnă…
le vei simți în direct!
Apoi o să-ți cadă părul de pe piept,
nu mai număra,
vei deveni pînză urzită din catifea,
mișcarea firească a limbii pe pielea
goală… te va înviora.
Ai intrat în maturitate, Tătucă,
la orele plăcerii oricît ai număra
fetele au să vină și au să se ducă!”
(2017)
Declarație pe propria răspundere
Mă numesc Sancho Panza
Pînă azi nu am primit nici o insulă
nici măcar insule mici fără nume.
Sînt în fiecare secol trecut e hîrtii murdărite
cu nume greșite Botezat-nebotezat… uitat
de neuitat.
Impozitele din ultimii cinci mii de ani
le-am plătit cu mere pădurețe
nisip amanetat.
Plătesc bicentenar pensii alimentare
soțiilor, copiilor cunoscuți necunoscuți… inventați
Cînd sînt băut las sămînța-mi nemuritoare
unor bănci private de fertilizare.
Las un bob, un grăunte de productivitate
din Bosfor pînă-n Alicante
mă las ușor de domolit printre gruize și infante
… că vine vorba… dau noroc
am spart cu dinții o țitară… un
Stradivarius de l’époque
sonorul ei și azi îmi dă regretul
că n-am știut ce sparg. Afon analfabetul
P.S. Să nu uit miercuri Marmeladă din Malmerar
amestecată cu absint
în pahar
(2021)
§
Selecție de poeme din antologia Chit sau dublu. Ioana Crăciunescu împarte cărțile jucătorilor de-o viață, apărută la Editura Charmides în Biblioteca Infinitezimal (2021) și disponibilă în librării.
