de Simona Gabriela Noapteș
Un spectacol de teatru este ceea ce antropologiile recente numesc un ritual profan, adică acțiune tipică, normată, standard. Convenționalul este confortabil, îți dă aparenta siguranță a existenței tale într-un timp și într-un spațiu. Dar ce faci atunci când toate convențiile pică? Atunci când spațiul definit al scenei se deschide simultan spre exterior și spre interior, când timpul este accelerat sau dat înapoi într-o neîntreruptă observație minuțioasă a realității? Ești obligat la prezență pentru a-ți putea găsi noi repere. Pentru ca apoi să îți dai seama că singurul reper este că ești (în) prezent. Spectacolul Interior-lumină propune o anamorfoză, adăugând tot felul de lentile prin care lumea este privită și relatată. Iar din această suprapunere se recompune, într-o mai mare măsură de adevăr, viața.
Patru personaje, patru cutii de rezonanță ale realității. Aparente povești separate, individuale, însoțite de imagini-decupaj proiectate pe două ecrane. Filmulețe scurte, monotone, care merg în buclă. Iar vocile se multiplică și se identifică, într-un schimb continuu. Discursurile celor patru personaje nu povestesc și nu descriu experiențe, ci experimentează pe viu, sub ochii spectatorilor, amintiri mediate vizual și digital sau senzații imediate în ceea ce pare un flux al conștiinței. Fiecare secvență de text reconstituie un strat al realității în curs de transparentizare. Câmpul filmat din tren, drumul cu zăpadă filmat din mașina în mers, valurile mării lovind țărmul, leopardul și câinele din cușcă sunt totuna. Sunt secvențe-mărturii ale existenței, sinteze digitale, urme ale trecerii prin lume.
Acest spectacol nu propune o temă, o narațiune, el nu poate fi povestit. Personajele lui nu au individualități, dar individul rămâne măsura tuturor lucrurilor. Și deși se pot identifica temele la zi ale discursului social (depresia, terapia, discriminarea, veganismul etc.), ele nu devin stindardul tragic atât de adesea fluturat azi. Pentru că sunt incluse în raportul dinamic comic-tragic foarte bine echilibrat de situații și text.
Interior-lumină este un meta-spectacol. Nu doar pentru fraza repetitivă „în locul acestui spectacol ar putea fi un performance…” și nu doar pentru tehnica lui contemporană de construcție, unde totul este la vedere – ci mai ales pentru că extinde spațiul și timpul spectacolului la infinit și în toate direcțiile. Scena de teatru ni se prezintă fractalic, ea cuprinde întregul oraș (prin relatarea personajului care iese din scenă și care își raportează drumul) și spațiul infinitezimal de întâlnire dintre fotoni și undele de sunet. Interior-lumină își provoacă spectatorul la această conștientizare, la această existență simultană, înăuntru și în afară. Orice corp devine astfel permeabil, transparent, locuit de sunet și de lumină. Este un efect greu de obținut – pentru că nu este un efect psihologic, mecanismele lui nu țin de imaginar. Este un efect fizic, iar mecanismele lui țin de concret. Interior-lumină găsește în concret punctul potrivit de unde lumea poate fi privită și văzută întreagă.
§
Interior-lumină
Concept și regie: Mihai Păcurar
Dramaturgie: Ioana Hogman
Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța
Sunet: Oana Hodade
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța
Producător: Reactor de creație și experiment, Cluj
* reprezentație în cadrul Bucharest Fringe #12 – Maratonul Teatrului Independent
