Artaud: un poem, patru traduceri și o asimptotă

Poète noir (1925)

Poète noir, un sein de pucelle
te hante,
poète aigri, la vie bout
et la ville brûle,
et le ciel se résorbe en pluie,
ta plume gratte au coeur de la vie.

Forêt, forêt, des yeux fourmillent
sur les pignons multipliés ;
cheveux d’orage, les poètes
enfourchent des chevaux, des chiens.

Les yeux ragent, les langues tournent
le ciel afflue dans les narines
comme un lait nourricier et bleu ;
je suis suspendu à vos bouches
femmes, coeurs de vinaigre durs.

♦ ♦ ♦

Poetul negru

Poet negru, un sân de fată
te umblă,
poet ferment, viața zvâcnește
și orașul arde,
și cerul în ploaie se scurge,
pana ta zgârie inima vieții.

Pădure, pădure, ochi fremătând
pe muguri de pin dospiți;
cu păr de furtună poeții
călăresc caii, câinii.

Ochii fierb, limbile întorc
cerul talaz în nări
ca un lapte hrănitor și albastru;
sunt robul gurilor voastre,
femei, inimi fermentate și aspre.

traducere de Simona Gabriela Noapteș

♦ ♦ ♦

Scrib cavernos

Scrib cavernos, un sân de fată
te bântuie,
scrib acrit, viața latră
și orașul arde,
și cerul se retrage-n ploaie,
unealta ta zgârie în inima viului.

Codru, codru, ochi furnicar
așternut peste mana multiplicată;
părul măciucă, uite poeții
câini și cai cum încalecă.

Ochii turbează, limbile întorc
cerul retors înspre nări
ca un lapte albastru și bun;
atârn de cuvintele voastre,
femeilor, inimi de oțet dur.

traducere de Sebastian-vlad Popa

♦ ♦ ♦

Poet negru

Poet negru, un sân de fecioară
te bântuie,
poet înăsprit, viața clocotește,
orașul fierbe,
iar cerul se resoarbe în ploaie,
pana ta scrijelește în inima vieții.

O mare de ochi colcăie
pe frontoanele multiplicate,
cu plete învolburate, încalecă
poeții cai și câini.

Ochii se-nfurie, limbile se-ncolăcesc
cerul se revarsă în nări
ca un lapte hrănitor, albastru;
eu rămân suspendat la buzele voastre
femei, inimi oțețite de piatră.

traducere de Iuliana Dumitru

♦ ♦ ♦

Poet negru

Poet negru, un sân de purcel
te bântuie,
poet agrar, trăind viața cu sufletul la gură,
în satul duruind,
iar cerul răsfrânge în plin,
pana ta ingrată în miezul vieții.

Foaie verde, foaie verde, ochii fermentând
peste pigmeii cogeamite;
cal de portocală, poeții
dau foc cailor, câinilor.

Ochii plin de furie, limbile
încolăcesc
cerul, un torent prin nări
ca laptele albastru, hrănitor;
stau langa în aer la gurile voastre
de femei, cur de vin acru dur.

traducere de Vincențiu Iacob

♦ ♦ ♦

Poet negru-obscur,
sânul fecioarei te doare,
Poet mult scârbit, viaţa fierbe,
oraşul ne arde,
cerul se scurge prin ploaie, iar
pana ta, viaţa prin miez o încearcă.

Cât frunză şi iarbă, ochii privesc
aici, din oraş, către stradă,
Poeţii nebuni de prin preajmă,
Toţi caii şi câinii-i încalcă.

Ochii zvâcnesc şi limba se-ncruntă,
cerul răsuflă în nări
ca laptele-albastru, din sânul de mamă;
rămân agăţat de cea gură,
femeia mea acră şi dură.

traducere de Irina Criveanu

 

Cele patru traduceri din atelierul Infinitezimal au fost făcute individual, ca exercițiu de singurătate.

Share Button

Leave a Reply