„așa încât revista dumneavoastră n-o s-o pot citi”

Sebastian-vlad Popa în dialog cu Silviu Purcărete
19 iunie 2013
Silviu Purcărete. De Mihai Păcurar

Silviu Purcărete, dacă publicația asta o să aibă pagini enorme de ziar o să vi se pară o extravaganță?

Sebastian, faceți o propoziție mai frumoasă în locul meu cu ce spun eu acum: desigur că e o extravaganță, ceea ce poate fi un lucru util și plăcut, dar cu rezultate perverse. Eu, de pildă, citesc de obicei în pat, așa încât revista dumneavoastră n-o s-o pot citi, ci doar frunzări în poziții foarte incomode.

Cum, o gazetă nu poate face mizanscene pe spații uriașe? Numai la sala studio?

Fără îndoială, asta înseamnă că revista devine un obiect plastic. Locul acestui obiect ar fi o expoziție, și nu patul sau fotoliul meu. Da… S-ar putea până la urmă să fie o jucărie simpatică.

Spuneți-mi, regizorul de teatru care sunteți este mai degrabă un hermeneut sau un autobiograf?

Fără îndoială că un hermeneut. Sunt chiar convins de asta: toate spectacolele pe care le fac pornesc de la texte. Ceea ce se poate numi autobiografie este absolut necontrolat, irațional. Matale vezi autobiografie în spectacolele mele. Ceea ce desigur că e adevărat… Dar ceea ce încerc eu să fac este să evit lectura clișeu. Am orgoliul să spun că în multe cazuri am citit foarte corect și am descoperit evidențe care nu erau evidente. Povestea cu autobiografia e o cursă. Că mulți mi-au zis! Cea mai pomenită temă e cea legată de mâncare și este evocată în general de oamenii care mă cunosc și știu că sunt gras. Și legătura se face automat.

Dar eu nu fac anecdotica persoanei civile a regizorului, „reflectate” pe scenă. Ci mă gândesc la o tensiune interioară sau la o densitate interioară a creatorului de teatru care, într-o bună măsură, precedă lectura textului.

Asta e valabil pentru orice muncă de creație. Trebuie să-ți încordezi întâi mușchii tăi personali.

De ce vă apropiați cu atâta greutate de dramaturgia contemporană? E mai puțin modernă decât tragedia antică sau Shakespeare? Eu să știți că adesea am bănuiala asta.

Da, și eu o am. Dar nu e frumos să o exprimi. În cele mai felurite cazuri de dramaturgie contemporană e vorba de reluarea acelorași teme și acelorași „melodii”. Aceeași temă cu variațiuni. Iar eu personal am nevoie de o distanță. Am nevoie de o lupă, ca să nu… Știi cum sunt cățeii ăia care nu văd bine decât dacă au lațe în ochi.

O singură dată ați montat un text de Cehov, mă interesează să știu de ce nu montați Cehov mai des. Cehov de care e îmbolnăvită toată lumea din teatru.

Știu care e părerea ta. Nu, nu… Cehov e ceva foarte excitant. E o chestie de pură conjunctură, mi-ar fi plăcut să pot face mai mult Cehov, dar tocmai pentru că face toată lumea eu nu mai apuc. În orice teatru m-aș duce – tocmai s-a pus! Și atunci, am reușit să montez un Cehov la teatrul meu din Franța pentru că nu apucase încă altcineva s-o facă.

Ce v-ar interesa la Cehov?

E foarte complicat de răspuns. Sunt niște feromoni în textele astea care te atrag… Poate că sunt curse. Dar ai senzația că pătrunzi în taine importante. Și, oricum, miroase rău de tot a teatru. E o cotitură. Probabil că de la anticii ăia greci și Shakespeare până astăzi, la Cehov se produce o cotitură. Dar e și o continuitate, probabil.

Publicul trebuie să iasă de la spectacolul de teatru cu mintea bubuită de probleme grave, sau ar trebui să fie fericit, liber, entuziast, luminos?

Mai degrabă așa. Dar fericirea asta se poate întâmpla și însoțită de lucrurile grave. E vorba de ceea ce se cheamă catharsis, nu?

Catharsis înseamnă eliberat de spaimă. Dar liber și neeliberat de spaime nu se poate? Adică teatrul e de neconceput în afara unei intenții terapeutice?

Chestia de terapeutică uneori te și îmbolnăvește. Ce catharsis găsești după ce vezi filme de Haneke, de pildă? Nu-ți mai vine să mergi pe stradă, nu-ți mai vine să te miști de groază. Nimic terapeutic nu e în chestia asta.

Eu ies de la spectacolele lui Silviu Purcărete fericit, nu vindecat. Nici nu am de ce să mă vindec.

Da, da, da…

Infinitezimal 1/2013. 480 g de hârtie
Infinitezimal 9/2017. 920 g de hârtie

 

Share Button

Leave a Reply