„Limbile nu comunică”

Képzeletbeli operett*

de Valère Novarina

Note luate pe când lucram cu traducătoarea Zofia Rideg

1.
În fiecare zi nu facem altceva decât să ne împărțim între ascultare și înțelegere. Fiecare limbă se deschide ca un puț al memoriei: atingerea suprafeței și experiența recuperării, uitarea vizibilului și sentimentul reapariției – ivirea epavelor, presentimentul subsolului. Corp de rezonanță al limbilor. Peisaj etimologic. Sub orice limbă, altă limbă.

2.
A vorbi – a înota într-un lac adânc. A înțelege ceea ce nu vedem. În munca de traducere trebuie să știi să lași fiecare limbă în singurătatea ei: să nu te străduiești să găsești porți și ferestre de comunicare. Nici o limbă nu comunică.

3.
În transportul pe care îl face traducerea, gândirea nu trebuie să facă niciodată o călătorie la același nivel sau o mișcare laterală de echivalare, translație – ci mereu un drum în profunzime, o coborâre în masă, în puțurile memoriei și ale respirației: în peștera memoriei și a respirației.

4.
Traducerea respiră, merge în adâncime, operează pe vertical, coboară și urcă profunzimile; ea sondează laolaltă cele două limbi, merge, în paralel, în adâncimile limbajului.

5.
Ideii de traducere egalizatoare, care funcționează prin translatare, prin echivalare laterală – i se opune bucuria unei traduceri care respiră, idiotic**, care coboară în corpul idiot, în materia de neînțeles a fiecărei limbi. (Marius Victorinus: „Nici Dumnezeu și nici materia nu pot fi înțelese cu exactitate.”) De fiecare dată când încercăm să înțelegem în profunzime o limbă, nu trebuie să citim doar la suprafață, ci trebuie citit înăuntru și dedesubt; este călătoria în puțul adânc al memorei și al uitării. Să cazi, să calci nesigur în fața a ceea ce nu poate fi tradus este o bucurie. Aici este profunzimea limbajului: când se ajunge în materialitatea obscurǎ pe care o are limba ȋn singurǎtatea sa.

6.
Despre incomprehensibilitatea verbului. Elementele limbajului, aliniate ca pietrelesunt bornele noastre mentale. Incomunicările. Limbile nu comunică și nu se schimbă între ele ca banii: ele se caută, ele trec uneori unele pe lângă altele, foarte aproape, fără să se vadă: sunt dansuri paralele. Sexualitate și separare a limbilor: aproape și foarte departe una de cealaltă. Fugă. Jocuri rapide de umbră. Forțe roditoare ale ramurilor și forțe înălțătoare ale rădăcinilor: sursă profundă. Travaliu al uitării – și al derutei sensului. Viața prin exces. Stare primăvăratică și inventivă. Limbile știu mai mult decât noi. Trebuie să-ți pleci urechea la ele: și uneori nici nu trebuie să le cunoști ca să le înțelegi.

[…]

* Opereta imaginară (maghiară în orig.).
** Idiote (fr. în orig.), cuvânt folosit de autor pentru a crea relația cu „idiom”, dar cuprinzând și sensul de brut, de neînțeles, neșlefuit.
Traducere din franceză de Simona Gabriela Noapteș
Fragmentul face parte din eseul O limbă necunoscută,
apărut integral în traducere românească pentru prima dată
în INFINITEZIMAL 9 / 2017

Share Button

Leave a Reply