Force Majeure

force majForce Majeure (2014)
Regie: Ruben Östlund
Producție: Suedia, Franța, Norvegia, Danemarca

Cuplu burghez, cu doi copii. Vacanță. Ce înseamnă vacanță? Un timp dedicat pentru a experimenta surogate de frică. Toți patru fac schi, pe cele mai ireale și mai abrupte creste alpine.

O avalanșă controlată în preajma hotelului le produce părinților câte o reacție de psihologie elementară – ea sare să-și ocrotească puii, el își agață felin telefonul mobil și fuge din calea prăpădului. Dintre cele două atavisme, unul e bun, pare-se, moral – al ei. Atavismul lui e jalnic. Ea apără specia, el se apără pe sine. Filmul dezvoltă cu virtuozitate procesul rușinii, al umilinței egotiste masculine. E, desigur, un fals avans către punctul critic al filmului. Între timp, pereții abrupți, văile selenare înzăpezite, hăurile translucide ale unei glaciațiuni încă neperimate trec prin fața camerei cinematografice. Până unde trebuie experimentată frica pentru a scăpa de reflexul ei penibil? Ce creste neexplorate trebuie explorate? Ce riscuri trebuie simulate? Ce atletism extrem cu coardă elastică trebuie exersat pentru a avea senzația că frica a fost indexată printre valorile de „responsabilitate” ale bunei cetățenii? Pentru un tată rușinat, recuperarea e aproape imposibilă, cu toate strădaniile clanului, inclusiv ale suferindei mame.

Nu, fricile meschine nu se pot repara. Nici frica solidară. Grupul de consumatori coboară de pe muntele plăcerilor înspăimântate într-un autobuz al cărui șofer nu se descurcă prea bine pe serpentinele înguste. Infrastructura poate fi șubredă chiar și în cele mai de vis locuri de vacanță! Sistemul de securitate al agrementului se poate rupe în orice clipă. Dar revolta pasagerilor pe șoferul neîndemânatic se transformă spontan într-un act de solidaritate iluminată. Ei părăsesc autocarul și, despovărați de bagaje, accesorii și harnașamentele frigului alpin, mărșăluiesc în elan – dar pare că nu spre certitudinile lor anterioare, ci spre o viață nouă, străluminată. Decizia lor nu e revolta. Decizia lor este: refuzul fricii.

E bun filmul nu pentru că e impecabil estetic. E impecabil estetic pentru că discursul se constituie în adevăr. Force Majeure e o situație excepțională, dar destinul este expresia unei force majeure continue. Condiția omului, fie ea individuală sau solidară, se naște dintr-o force majeure interioară, iar în absența ei, omul e rânced și pueril, ne spune Östlund. Pactul cu frica desființează. Iar omul, explică Östlund, este un act de decizie interioară: aceea de a-ți întrerupe VACANȚA.

Film proiectat în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, 24-30 octombrie 2014.

(Recenzie apărută în INFINITEZIMAL 6/2015)

Share Button

Leave a Reply