MARȚI: Atacul sonatei III (foileton)

Cum percepi ritualurile diferite de cele cu care ești obișnuităx? Memoria te aruncă pe un hol la început familiar, dar imediat se deschide labirintul. Prin intermediul corpului-memorie, passpartout, poți intra în labirint, dar trebuie să fii înarmatăx pentru că te așteaptă botezul și înmormântarea. Dacă te ia cineva de mână în labirint s-ar putea să vezi suferință și discriminare, plasate în diferite locații, reconstituiri ale încercărilor de a strivi identitățile locale prin sclavie, suferință și discriminare, îmi scot centurile, îmi pun un halat, își spuse Octavia, ce sentiment plăcut. Octavia citea la minister. Citea și ceva îi plăcea. Se vedea pe ea însăși intrând într-un hol, apoi avansând în labirint și după fiecare colț, câte unul, câte doi, Dinu, Betty, Juli Pacea, Rogoz, Savu Crețeanu stăteau și o așteptau înfricoșați și ea îi schingiuia puțin. Dintr-odată labirintul se evapora, participanții la concursul de proiecte rămâneau stingheri pe un câmp deschis și Octavia îi evacua pe toți cu o lehamite turbată: „Afară, afară!” Pe urmă îi părea rău că i-a alungat așa de repede, și atunci îi chema înapoi pe toți și le vorbea așa: „Spuneți-mi voi cum să fac să vă strivesc și să nu vă facă plăcere. Cum să fac să simțiți cât de curată sunt.” „Da, știm că ne urăști”, zicea Dinu, apoi Octavia, din nou: „Oameni buni, nu! N-ați înțeles cât de curată sunt. Eu nu vă urăsc, nu simt nimic delicios. Eu vreau să vă strivesc, să mi se facă greață, și voi să nu simțiți niciun pic de plăcere.” Gândurile astea o tulburau pe Octavia pentru că simțea că îi face plăcere să le spună că vrea să nu-i facă nicio plăcere strivindu-i. Cum ar putea să procedeze ca să nu-i mai facă plăcere chiar faptul de a nu-i face plăcere că-i strivește? Suferă Octavia și suferința asta e la rândul ei destul de agreabilă. Deci Octavia nu se poate înfățișa sieși în toată curățenia ei. Dar și gândul ăsta o chinuie și îi place. Și atunci, se gândește Octavia, de ce n-ar depune armele? Da, Dinu! Da, Betty, da, Juli Pacea, da, Rogoz, da, Edi, da, Madi, vreau să facem cum ziceți voi, dar numai cum ziceți voi și fără mofturi, să vedem împreună cum participă corpul vulnerabil la amintirea unui ritual și să vedem cum percepem acest punct de intersecție al umanității, vreau să facem pe viu toate cuvintele astea pe care le-am spus adineaori. Ce rău ar putea ieși din asta? Apoi Octavia vede că toți oamenii pe care i-a petrecut prin gândul ei sunt oameni cumsecade și nostimi, oameni cu idei excelente și care fac bine ce fac. Metalurgia prelucrează metale și plopul ce face? Face pere, și răchita micșunele, își spuse Octavia și iar îi plăcu. Sunt fericită. Da, vreau să le omor pe proastele astea și îmi place de mor.

Seara, așezată pe scaun lângă pian, Octavia avu curajul să întârzie ritualul. Anton deschise ușa apartamentului la 8 și jumătate și i se înfipse un cuțit de furie în stomac, o văzu pe Octavia prefăcându-se că tocmai își învăluie capul în voal și o văzu prefăcându-se speriată că îl privește pe el intrând. Anton se repezi la pian, atacă sonata de Beethoven nr. 32, op. 111 și, în magma atacului, mâna dreaptă țâșni înspre capul Octaviei, trunchiul țâșni și el și, vrând s-o sufoce, nu reuși decât s-o împingă violent, iar trupul Octaviei căzu fără ripostă. Podeaua trosni. Mingote de la etajul unu tăia niște fructe. Paul Zaharia din apartamentul vecin asculta țârâitul greierelui. Pe Octavia n-o duru nimic și nici nu plânse.

(va urma)

Citește și partea I & partea a II-a.

Share Button

Leave a Reply