Către Ioana
Numai ochiul meu a fost mușcat de natură
Să vezi un cîine dormind
Ce liniște a muzicii!
Să vezi un arbore dormind
Ce lumină a umbrelor!
Numai nașterea mea
A fost mușcată de moarte!
Uită-te și tu la cerul cu stele
cît de al nimănuia este el.
Numai dragostea mea de tine
creează materia
acestui gînd,
iubito!
Azi, Nichita
_____________________
Către Nichita
Alioșa învață să vîneze
(mai apoi vînătorile lui nu vor mai avea
nici-un sens)
Nichita și Dora, dor, dorm
ghemuiți în lucernă
Zeii lor însămînțează cerul…
Necuvintele ară dealul.
Cîrcei înrăiți poemele noastre strîng de gît aerul
serii.
Ioana
Bulbucata 21 mai ʼ83
Ioana Crăciunescu și Nichita Stănescu. Foto din arhiva Mihai Oroveanu
Poeme și foto publicate în Infinitezimal 15 / Se întâlneau
